Newton și mărul „politicos”
Un student îl întreabă odată pe Isaac Newton dacă povestea cu mărul căzut pe cap este adevărată. Savantul i-a răspuns zâmbind:
— Adevărată, tinere, doar că mărul n-a căzut chiar pe capul meu. A avut bun-simț și s-a oprit lângă mine. Eu doar am avut inspirația să mă aplec și să-l privesc… altfel, poate că azi ați fi învățat legea gravitației de la vreun alt cap mai norocos.
Astfel, Newton și-a recunoscut rolul, dar a dat și o lecție de modestie prin glumă.
***
Cioran și călugărul optimist
Emil Cioran, cunoscut pentru pesimismul său proverbial, se afla odată într-o mănăstire din Franța. Un călugăr, vesel și plin de energie, l-a întrebat:
— Domnule Cioran, de ce sunteți mereu atât de trist? Viața este frumoasă, Dumnezeu e bun, oamenii sunt buni!
Cioran a zâmbit amar și a răspuns:
— Frate, dumneata vezi viața ca pe o fereastră deschisă spre rai. Eu o văd ca pe o ușă blocată spre ieșire.
Călugărul a rămas pe gânduri, iar ceilalți au izbucnit în râs. Se spune că, pentru câteva clipe, chiar și Cioran a râs de propria-i disperare.
***
Kant și ceasul deșteptător
Immanuel Kant, filozoful care trăia după un program strict, se trezea zilnic la aceeași oră și ieșea la plimbare cu o precizie de ceas elvețian. Odată, un student curios l-a întrebat:
— Domnule profesor, cum reușiți să vă treziți la aceeași oră fără să întârziați niciodată?
Kant a ridicat degetul și a răspuns solemn:
— Simplu, tinere. Mă culc mai devreme decât somnul meu și mă scol mai devreme decât plictiseala mea.
Replica a făcut înconjurul universității și i-a consolidat reputația de om ordonat… dar și de filozof care știa să glumească serios.
***
Mark Twain și manuscrisul respins
Mark Twain a trimis odată un manuscris la o editură. După câteva săptămâni, a primit o scrisoare de respingere, care spunea sec: „Stimate domnule Twain, părerea noastră este că volumul dumneavoastră nu merită publicat”.
Twain a luat scrisoarea, a adăugat dedesubt: „Părerea dumneavoastră nu este împărtășită de mine” și a trimis-o înapoi.
Câteva luni mai târziu, aceeași editură îl căuta să-i propună… un contract. Umorul său i-a deschis mai multe uși decât orice agent literar.
***
Goethe și tânărul admirator
Un tânăr entuziast l-a întâlnit pe Johann Wolfgang von Goethe și i-a spus:
— Maestre, am citit „Faust” și vă mărturisesc că v-am înțeles absolut tot ce ați vrut să spuneți!
Goethe a zâmbit ironic și i-a răspuns:
— Vai, tinere, atunci îmi pare rău pentru dumneata. Eu însumi, după atâția ani, încă mai descopăr ce-am vrut să spun acolo.
Publicul din jur a râs, iar tânărul a învățat că marile opere nu se termină de explicat niciodată, nici măcar de către autor.
(Texte preluate și selectate de Carmen Petruț)
