Îngheț de februarie
cu Valentin
pe străzi largi și
asfaltate,
în blugi rupți,
cu cercei, țigări aprinse
și două săruturi de-o
noapte.
Își șoptește iubirea în
englezisme grăbite,
printre pahare pline și
fumuri albe
ce ard vise în coțuri
de club.
E modern, e liber, e cool?
Dragobete, fratele lui cu
ie brodată,
bate drumuri de țară cu
pași mai domoli.
El cântă dorul lângă foc,
împletește dragostea în
hore,
o dăruiește sub salcii,
unde cuvintele au gust
de acasă,
iubirea lui e
așezată,
cu rădăcini adânci ca
stejarul din curtea
bătrânească.
Valentin nu crede
în cei ce încă
mai sădesc vise în
brazdele de lut.
Îi place să creadă că el
e viitorul,
Dragobete ? Doar o
amintire veche,
un suvenir dintr-o lume
prăfuită.
Dar cei ce-au lăsat
plugul pentru beton
nu sunt nici ei ai lui cu
adevărat.
Venetici, în costume
second-hand,
cu blugi patinați de
mândria orașului,
dar mereu cu rădăcinile
pitite în pantofi străini.
Zâmbim ironic
cu îngăduința celor ce
știu teatrul pe dinafară,
cu Valentinii
ce-și joacă rolul de
cosmopoliți,
dar în adâncul serilor
lungi,
tot Dragobeții
știu limba fără să o
traducă,
și au cântat iubirea
înainte de a fi trend.
Și așa se duc zilele, între
doi frați
ce-și împart lumea
ca într-o bătălie
nesfârșită:
globalist-suveranist,
club și vatră,
neon și flacără,
împrumut și moștenire:
Dar iubirea?
Iubirea rămâne,
dansează pe
mese în Londra,
leagănă doruri în
Carpați
și nu moare în
zgomotul epocilor.
Dorel Cosma
