Frații noștri moldoveni aduc în vizorul iubitorilor de film o creație care nu doar impresionează, ci tulbură profund prin adevărul ei. PLAHA nu este un simplu film – este o radiografie crudă a unei societăți capturate, un act de curaj artistic pe care, din păcate, cinematografia românească încă îl evită.
Folosirea limbii române – acel dulce grai moldovenesc – te poartă inevitabil spre realități care nu sunt deloc străine nici României. Dincolo de firul epic al investigației jurnalistice și de personajul central, Plaha – figură care cu siguranță a existat, există și probabil va mai exista sub alte nume și în alte țări – filmul surprinde cu o claritate dureroasă viața politică contemporană: corupție instituționalizată, șantaj, aroganță, manipulare, cinism.
Suntem puși în fața unui tablou pe care nu îl privim de la distanță – îl trăim. PLAHA este oglinda unei realități în care masele sunt manipulate fără precedent pentru atingerea aceluiași scop meschin: banul și puterea. Răzbat, aproape grotesc, ideile caragialene reciclate ale politicienilor de azi – „tărișoara mea”, „binele poporului” – slogane goale sub care se ascunde, de fapt, o mizerie morală profundă. Poporul devine simplu spectator, fără putere, prins într-un spectacol al imposturii.
Filmul atinge granița documentarului, iar forța sa nu stă doar în poveste, ci în adevărul pe care îl expune fără menajamente. Este un film care ar trebui văzut de fiecare român, de la 7 la 90 de ani. Mai mult: o vizionare obligatorie în Parlament, Guvern și în administrațiile locale ar putea deveni un exercițiu rar de confruntare cu propria conștiință.
Ca în toate poveștile frumoase, binele învinge răul și aici – există un happy-end. Dar dincolo de ecran, realitatea continuă. Iar întrebarea rămâne: câți ani vor mai trebui să treacă până când vom simți și noi, ca societate, acest happy-end?
PLAHA nu este doar un film. Este un avertisment. Și o mărturie.
Dorel Cosma
