de Dorel Cosma
Ne mândrim cu Andrei Mureșanu, dar nu știm să-i cinstim memoria.
Autorul Imnului Național, născut la Bistrița, este – dacă vrem să fim sinceri – singurul bistrițean ajuns la un asemenea nivel de recunoaștere națională. Cu atât mai dureros este faptul că, deși avem un simbol de o asemenea valoare, nu știm să-l prețuim.
Casa lui Andrei Mureșanu pare să aibă aceeași soartă ca și statuia poetului, plimbată pe ruta Bistrița–Sibiu–Bistrița, amenințată de demolare și salvată în ultimul moment. Doar intervenția poetului Alexandru Cristian Miloș și, mai târziu, a lui Adrian Păunescu, a oprit atunci buldozerele pregătite să „rezolve problema” care dădea bătăi de cap autorităților vremii.
După 1989, casa a fost dată Muzeului Județean, care, după obiceiul timpului, a lipit două afișe și a declarat-o „Casă memorială”. Apoi a trecut la Biblioteca Județeană, unde poetul David Dorian și managerul Ioan Pintea i-au redat, pentru o vreme, sensul și viața.
Din păcate, ca orice lucru bun la noi, nici aceasta nu a durat mult. Casa a ajuns în administrarea Primăriei Bistrița și a rămas mult timp pustie, cu lacătul pe ușă.
Primarul Lazany Gabriel, luând exemplul lui Pilat, s-a spălat pe mâini și a transferat-o din nou Muzeului Județean. Așa cum se întâmplă și cu Centrul Documentar de pe pietonal, Casa cu Lei sau numeroase cămine culturale, lipsa de inițiativă culturală și artistică pare să fie regula, nu excepția.
Primarul Lazany preferă, se pare, să-l țină în brațe pe directorul pensionar Țărmure, și poate doar așa vor reuși, din când în când, să se mai spele pe mâini de responsabilitatea culturală. De inițiativă reală și sprijin pentru cultură nu poate fi vorba.
Și uite așa, în loc să avem în municipiu un loc literar de cinste – o casă vie, dedicată istoriei și contemporaneității – avem doar o clădire cu lacătul pe ușă.
Totuși, există speranță: Muzeul Județean are astăzi un manager harnic și priceput. Poate că el va reuși să redea viață Casei „Andrei Mureșanu”, ca aceasta să devină din nou un loc viu, unde pulsul literar să se simtă în inima Bistriței.
Poate atunci poetul Andrei Mureșanu va putea fi, în sfârșit, liniștit: casa lui și-a regăsit menirea.
