Evenimente

”DISTINTO” - SHOW DE MĂRȚIȘOR LA BISTRIȚA

”DISTINTO” - SHOW DE MĂRȚIȘOR LA BISTRIȚA

Palatul Culturii Bistriţa a găzduit, în prima zi de Mărţişor, un spectacol inedit ce a avut în centru concertul semnat de cei trei băieţi de la Distinto, prima trupă pop-operă din România. Reprizele muzicale ale tenorilor au fost însoţite de două dansuri puse în scenă, în premieră, de Ansamblul de dans sportiv şi modern al Palatului Culturii, în coregrafia lui...

DOLIU ÎN LUMEA ARTISTICĂ, DAR ȘI A PROFESORILOR!

DOLIU ÎN LUMEA ARTISTICĂ, DAR ȘI A PROFESORILOR!

O veste tristă s-a abătut zilele acestea în rândul artiştilor din judeţul nostru, dar şi a cadrelor didactice. Una dintre cele mai îndrăgite profesoare de muzică, artist de bază al Corului Appassionata, a trecut fulgerător la cele veşnice. Inima a încetat să bată pe acest pământ în faţa medicilor, la cabinet, însă cu siguranţă vocea Emiliei Adace se va auzi...

EXPOZIȚIE DE PICTURĂ ȘI GRAFICĂ LA CASA CU LEI

EXPOZIȚIE DE PICTURĂ ȘI GRAFICĂ LA CASA CU LEI

Palatul Culturii, Galeriile „Casa cu Lei” Bistrița în data de 5 martie 2018, de la ora 18.00 la Galeriile Casa cu Lei, organizează expoziția de pictură și grafică realizată de Mirela Orban și Bianka Brici Kerekes „Contra Punct”, prezintă invitații: prof. dr. Dorel Cosma, prof. dr. Vasile Duda, prof. dr. Diana Morar, prof. Rozalia Fucă Tomescu, redactor șef Menuț Maximinian,...

VĂ INVITĂM LA TEATRU !

VĂ INVITĂM LA TEATRU !

Butoiul cu pulbere după Dejan Dukovski regia Marcel Țop     "Butoiul cu pulbere" este o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureșului, cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel în care până și moartea are mormântul ei, un loc în care se trăiește total, se iubește intens și se moare ca-n filme, un loc unde se face cea...

CARTEA ”UNDEVA, CÂNDVA ... 1989” DE ZORIN DIACONESCU, LANSATĂ LA SOCIETATEA ”CONEXIUNI”

CARTEA ”UNDEVA, CÂNDVA ... 1989” DE ZORIN DIACONESCU, LANSATĂ LA SOCIETATEA ”CONEXIUNI”

Cartea, subintitulată „Jurnalul unui potenţial sociopat – genul textului documentar” – „Undeva, cândva... 1989”, a jurnalistului, scriitorului şi traducătorului, prof. Zorin Diaconescu, a fost lansată/prezentată sâmbătă, 24 februarie, de Dragobete, ca un dar tipografic al dragostei, în cadrul Societăţii literare „Conexiuni” a Scriitorilor Bistriţeni, la Palatul Culturii din Bistriţa. Prezenţa publicului a fost una de elită, de calitate, formată din...

LUCIDITATEA JURNALISTULUI ZORIN DIACONESCU

LUCIDITATEA JURNALISTULUI ZORIN DIACONESCU

Psihologii ne învață că nu există conflicte, ci doar nevroze. Aceste nevroze, generate de evenimentele din anul 1989, încearcă jurnalistul Zorin Diaconescu să ni le prezinte printr-o notă analitică, critică, dar și umoristică.Aici aș vrea să fac o paranteză, pentru că este necesar să îndepărtăm confuziile. Este vorba de folosirea sinonimă a termenilor satiră și humor, care s-au constituit, cu...

DOREL COSMA: ”AVEM UN BUGET ECHILIBRAT”

DOREL COSMA: ”AVEM UN BUGET ECHILIBRAT”

  Rep: - Săptămâna trecură, Consiliul Local Bistriţa a aprobat bugetul local, dar şi al instituţiilor din subordine. Cum aţi caracteriza bugetul instituţiei pe care o coordonaţi, în 2018?           Dorel Cosma: - Este un buget echilibrat, la nivelul posibilităţilor municipiului Bistriţa, deşi dacă am privi în sfera altor oraşe sau altor manifestări, diferenţele sunt substanţiale în favoarea celorlalţi. Aş da doar câteva...

LANSARE DE CARTE

LANSARE DE CARTE

Palatul Culturii Bistrița și Societatea Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni” vă invită sâmbătă, 24 februarie 2018, ora 11.00 la lansare de carte „Undeva, cândva ... 1989” de Zorin Diaconescu editura ASTRA – DEJ.  INVITAȚI: • Prof. Dr. Mircea Gelu Buta, „Luciditatea unui jurnalist”• Dr. Ec. Radu Gavrilă, „Întoarcerea fiului risipitor”• Prof. Dr. Dorel Cosma,• Menuț Maximinian,MODERATOR: Dorel...

POEZIA BISTRIȚEANĂ, LA PARIS

POEZIA BISTRIȚEANĂ, LA PARIS

Capitala Franţei va găzdui, în perioada următoare, o expoziţie în cadrul căreia publicul francez va face cunoştinţă cu lietratura şi arta într-o altfel de abordare. Astfel, după cum ne informează Marieva Sol, preşedinta Asociaţiei ART MACC, Galeriile Arturo Maccagni vor găzdui, pe simezele ei, poezia românească în traducerea Mariei Muguraş Vnuck. Afişul evenimentului include o strofă dintr-o poezie, în varianta...

ÎNTÂLNIRE CU SCRIITORI DIN SATU MARE

ÎNTÂLNIRE CU SCRIITORI DIN SATU MARE

Sâmbătă, 10 februarie 2018, ora 17.00Palatul Culturii Bistrița, Societatea Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni” Întâlnire cu scriitori din Satu Mare FELICIAN POP - prezentarea volumului de eseuri „ȚIPĂTUL CENUȘII”ROBERT LÁSZLÓ - prezentarea volumului de versuri „ARIPI DE LUT”LOREDANA ȘTIRBU - prezentarea revistei de cultură și atitudine a CJCPCT Satu Mare, „CRONOGRAF”VASILE CONIOȘI MESTEȘANU - haikuGEORGE NEGREA - muzică folkPOP AUREL 1. EDITURA „CITADELA” – „ZECE...

ÎN ATENȚIA MEMBRILOR ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR

ÎN ATENȚIA MEMBRILOR ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR

Dear President, Tourist Association of the Municipality of Sanremo, along with "Liguria Travel"- are organizing The International Folklore Festival Sanremo 2018 - - Dancing Europe.This festival falls into one of the best festivals organized in Europe. Due to the exceptional interest for participation in this prestigious festival, the organizer is forced to hold the festival in two terms.In the initial term...

LIMBA PUNJABI ARE PESTE 2000 DE CUVINTE ROMÂNEȘTI

LIMBA PUNJABI ARE PESTE 2000 DE CUVINTE ROMÂNEȘTI

Lucian Cueșdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat românești, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmașii unui trib getic, ca și noi, deși distanța dintre români și punjabi este de 4.500 de kilometri”. Lucian Cueşdean "Punjabi language in India, has 2,000 words Romanian cleaner and more closely resembles ours. That's because they are...

ÎN ATENȚIA MEMBRILOR ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR

ÎN ATENȚIA MEMBRILOR ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR

ПРИГЛАШЕНИЕ НА ФЕСТИВАЛЬУважаемые руководители и участники творческих коллективов!  С 5 по 9 апреля 2018 года в г. Санкт-Петербург Фонд развития культуры народов Сибири и Дальнего Востока «Северная Радуга» при поддержке Европейской Ассоциации Фольклорных Фестивалей (ЕАФФ), Санкт-Петербургского ГКУ "Санкт-Петербургский Дом национальностей" и других культурных организаций проводит IV Международный фольклорный фестиваль-конкурс "СОХРАНЯЕМ ТРАДИЦИИ". Фестиваль способствует развитию межкультурного диалога между творческими коллективами разных стран, воспитанию подрастающего...

SCRIITORII DOREL COSMA ȘI MENUȚ MAXIMINIAN, CU LITERATURA BISTRIȚEANĂ ÎN SCANDINAVIA. ÎNTÂLNIRI CU EPISCOPUL MACARIE ȘI AMBASADORUL ROMÂNIEI

SCRIITORII DOREL COSMA ȘI MENUȚ MAXIMINIAN, CU LITERATURA BISTRIȚEANĂ ÎN SCANDINAVIA. ÎNTÂLNIRI CU EPISCOPUL MACARIE ȘI AMBASADORUL ROMÂNIEI

Întâlnirea cu Episcopul Macarie Drăgoi este întotdeauna o binecuvântare. Prezenţa literaturii bistriţene în Scandinavia, acolo unde episcopul originar de pe Valea Ţibleşului poartă crucea ortodoxiei române, a fost, cu siguranţă, o bucurie pentru comunitatea românească.La invitaţia Preasfinţitului Macarie şi a Ambasadorului României în Danemarca, Alexandru Grădinar, scriitorii Dorel Cosma şi Menuţ Maximinian au fost prezenţi cu cărţile lor şi ale...

MARCEL PAVEL ȘI SIMFONIC MIREA, DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE, LA PALATUL CULTURII

MARCEL PAVEL ȘI SIMFONIC MIREA, DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE, LA PALATUL CULTURII

Pe un frig siberian, pătrunzător, de ianuarie, duminică, la Palatul Culturii din Bistriţa, s-a desfăşurat un concert extraordinar dedicat Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie – ziua naşterii Poetului Naţional – Mihai Eminescu.Au concertat solistul de muzică uşoară Marcel Pavel, într-un putpuriu ce a cuprins şi „O, Sole mio”, canzonetă cunoscută, cântată împreună cu sala, cu spectatorii, dar şi hitul...

DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – MARCEL MIRON, ”SPRE ORIZONTURI ALBASTRE”, POEZII

DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – MARCEL MIRON, ”SPRE ORIZONTURI ALBASTRE”, POEZII

      Volumul lui Marcel Miron, ”Spre orizonturi albastre”, frumos ilustrat cu grafică de Liviu Șoptelea, prefațat de Mircea Platon, care afirmă că ” Marcel Miron este unul dintre acești vechi moldoveni care stau cu masa cuvintelor bune de mâncat, (... ) căutând pe la răscruci oameni care să-i treacă pragul”, pornind de la o istorisire a lui Dimitrie...

INAUGURAREA LIBRĂRIEI CONEXIUNI, DE ZIUA CULTURII

INAUGURAREA LIBRĂRIEI CONEXIUNI, DE ZIUA CULTURII

În pragul aniversării Zilei Culturii, vineri, 12 ianuarie, de la ora 17, la Galeriile Casa cu Lei va fi inaugurată Librăria Conexiuni Bistriţa. După cum ne declară managerul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma,  în librărie se vor afla cărţile scriitorilor ce fac parte din gruparea Conexiuni, care vor putea fi achiziţionate de către bistriţeni, dar şi de către turiştii ce...

INTERVIU DOREL COSMA - BISTRIȚENII SUNT IUBITORI DE CULTURĂ. EVENIMENTELE NOASTRE SE DERULEAZĂ CU CASA ÎNCHISĂ

INTERVIU DOREL COSMA - BISTRIȚENII SUNT IUBITORI DE CULTURĂ. EVENIMENTELE NOASTRE SE DERULEAZĂ CU CASA ÎNCHISĂ

Rep.: - Suntem în 2018, care sperăm că va fi un an cu cât mai multe acţiuni frumoase, de care bistriţenii să se bucure, la Palatul Culturii. Privind retrospectiv, cum a fost anul 2017 pentru cultura bistriţeană?           Prof. dr. Dorel Cosma:- Din punctul de vedere al satisfacţiei celui care se ocupă de manifestările culturale, de modul de organizare şi a felului în...

DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – Sorin Lucaci, ”Tramvaiul 16 și alte legende urbane”, poezii, 2017

DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – Sorin Lucaci, ”Tramvaiul 16 și alte legende urbane”, poezii, 2017

Fără să realizeze, Sorin Lucaci își definește singur felul poeziei pe care o scrie și care îl reprezintă: legenda urbană. Dacă ar mai exista cercul de la Sibiu, cu Doinaș, cu Mistrețul cu colți de argint, Sorin Lucaci s-ar simți bine acolo. Așa, rămâne un alt singur printre poeți, ca altădată Sorescu.Poetul și poeziile lui, cu prezentări de Angela Furtună,...

DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – DANIELA TRANDAFIR, ”POEME DIN TĂCERE”, POEZII

DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – DANIELA TRANDAFIR, ”POEME DIN TĂCERE”, POEZII

        Când am auzit-o pe Daniela Trandafir recitând din poezia ei, vers amestecat cu plâns, am crezut că este o manifestare a teatralității, ușor de aflat nu doar pe scenă, dar, când i-am citit poeziile, am văzut cum starea de introvertire o caracterizează pe autoare, mai mult decât orice expresie exterioară.        Purtând numele de Trandafir, m-am gândit la ...”Domnu Trandafir”...