
Înființată în 1918, mergând odată cu țara, prin al doilea centenar început, UZPR este o asociație profesională, recunoscută, cu drepturi depline, ce atestă calitatea de bun jurnalist în zilele noastre a mai bine de trei mii de membri cotizanți la zi. Președintele Uniunii, aflat de mai multe ori și în județul nostru, conduce această breaslă cu profesionalism, dăruire și optimism. Este vorba despre Doru Dinu Glăvan, proaspăt reales pentru încă un mandat de președinte al jurnaliștilor din țară, dar și din diaspora, pentru că Uniunea are Filiale și în străinătate, acolo unde români talentați se preocupă de media, clasică, ziar, televizor, radio, sau modernă, internet, on-line, din Franța, în America, din Canada, în Australia.
Uniunea desfășoară o activitate intensă, de calitate, cu multe proiecte, dintre care amintim concursul de creație profesională „Sens și contrasens în mass-media”, premiile pentru cei mai buni jurnaliști, decernate în fiecare an, Editura UZP, Studioul de Televiziune UZP și revistele „UZP”, „Cronica timpului” sau „Certitudinea”.
Filiala Bistrița-Năsăud a UZPR cuprinde un număr de treizecișicinci de membri activi, de toate vârstele, cu preocupări diverse, ce activează în presa scrisă, televiziune, radio și on-line. Sub egida UZPR se organizează la Bistrița evenimente culturale, cum ar fi lansări de carte, vernisaje, întâlniri, mese rotunde, conferințe, simpozioane. Printre manifestările imediat următoare se numără și omagierea jurnaliștilor care nu mai sunt și care au lăsat o operă atât ca ziariști, cât și ca scriitori. Mulți dintre cei care scriu la ziar sunt și scriitori. Cele două pasiuni merg mână în mână. Așa s-a născut și conceptul de „jurnalism cultural”, pentru care Filiala noastră pledează cu toată încrederea.
Salutăm cu multă bucurie apariția acestei publicații, sub egida UZPR. La cât mai multe numere „Bistrița Catharsis”!
Coordonator UZPR, Filiala Bistrița- Năsăud,
Elena M. Cîmpan