Nu a reușit nimeni și nimic să măsoare lumea cu aceeași unitate de măsură, așa cum a reușit masca. Nici cultura antică, nici războaiele, nici piramidele, nici invențiile, nici măcar vreo muzică, vreo poezie, vreun teatru. Fiecare dintre ele au avut acoperiri pe suprafețe definite, transmise apoi în cărți, cu ecouri. Orice ispravă, așa zisă universală, a trăit și a murit, și-a consumat gloria, lăsând locul liber mai departe. De când a intrat masca în lume, și de când suntem obligați să o purtăm, nu ne mai gândim la mascați, la comedie, la tradiții, la disimulări, la roluri, ne gândim numai la noi, care nu mai reușim să ieșim din tipar. Un tipar, croit, tăiat într-o bucată de pînză, stofă, material de acoperit gura și nasul și, totodată, de estompat  cele două simțuri (din cinci) esențiale: gustul și mirosul. Dacă mai punem la socoteală și purtatul mănușilor, nu mai avem nici simțul tactil foarte bine definit. Pe bâjbâite. Ne mai rămân văzul și auzul.  Să vedem ce n-am mai văzut, să auzim ce n-am mai auzit.

     Nicio altă unitate de măsură, din lumea artelor, a vestimentației, chiar, a ideilor, nu a reușit să cuprindă tot globul. La oameni. Că animalele nu poartă mască, plantele nu se lasă sufocate, stelele surâd libere și atrăgătoare. Doar oamenilor, nouă ni s-a luat zâmbetul, expresia buzelor în rostire, conturul gurii, și ni s-a dat, în schimb, respirație îngreunată. Și peste toate acestea, ca o cortină, cade masca, zi de zi, ceas de ceas, final sfâșiat de dorul de libertate. La ce bun libertatea de expresie, la ce bun libertatea de mișcare, dacă hidoșenia aceasta de mască a venit și a spart cubul perfect. N-am suferit-o niciodată. Nici la propriu, nici la figurat. Știam că utilizarea ei este pe termen scurt. Sunt unii care susțin exagerat purtarea măștii, sunt alții care se declară împotriva acestei măsuri. Sunt știri cu măști conforme și cu măști care nu se înscriu standardelor. Nu comentez, nici nu critic. Doar stau pe malul meu de lume și privesc… Dacă sunt singură, fără mască. Dacă sunt cu dumneavoastră, cu mască. Alegeți, dacă vreți să rămâneți singuri…Ca să citiți aceste rânduri, scrise fără mască, nu vă trebuie nici dumneavoastră mască. Măcar atât.

     O unitate de măsură este un standard. Unitatea de măsură pentru masă este kilogramul, pentru lungime este metrul, timpul se măsoară în ani, pietrele prețioase se măsoară în carate. Dar masca a cui unitate de măsură este, când ea măsoară lumea de la un capăt la altul, când o poartă oameni de pe toate continentele? Când bântuie în lung și-n lat, fără criză, fără epuizare. Masca noastră cea de toate zilele. Schimbul de mască și schimbul de măști. Un schimb de mâine, pentru copiii ce s-au trezit într-o lume cu mască, în care mama, tata, bunicii, prietenii, colegii erau/sunt… purtători de măști. A renunța la mască pentru cei ce au deschis ochii într-o astfel de lume asediată de mască poate fi ceva anormal, o realitate, la care cu greu să mai poată face față. Ei vor ști că modelul acestei lumi nu este altul decât cu mască. Vor trece ani, până ce lumea va uita de această mască. Dacă așa ceva poate fi posibil. Uitarea că a fost odată o lume, a cărei unitate de măsură pentru tristețe era masca.

 

Elena M. Cîmpan