În „Sfânta Maria Magdalena, Glorie și Defăimare pentru cel dintâi Hristos a înviat“, autorul[1] aduce unele lămuriri viziunilor diferite, nu întotdeauna ducând la antagonism, dintre creștinismul răsăritean și cel apusean. Termenii glorie și defăimare, utilizați în titlu, pot duce cu gândul la extreme, de care autorul se ferește prudent, lăsând la latitudinea cititorului alegerea dintre opțiunile prezentate, fără a ezita totuși să evidențieze partizanatul autorului pentru creștinismul răsăritean, poziție firească pentru ortodoxia asumată a celui care a pornit pe urmele unor interpretări contemporane, încercând să le sistematizeze.

Surprinzătoare rămâne atenția mult peste necesarul cuvenit, acordată unei lucrări de ficțiune, cum este „Codul lui Da Vinci“ a autorului american Dan Brown. Valoarea literară a lucrării este discutabilă, cea științifică este nulă, fiind vorba de ficțiune, scrisă evident cu scopul divertismentului cititorului, obiectiv atins prin vânzările spectaculoase ale cărții lui Brown. Consider că succesul comercial al cărții nu are nici o însemnătate pentru abordarea științifică a subiectului teologic al rolului Mariei Magdalena, mai exact a interpretării acestui rol de pe poziții teologice divergente.

În acest sens pozițiile teologilor sunt clare și nu lasă prea mult loc pentru interpretare. E firesc să existe deosebiri, chiar fundamentale, între aceste poziții, în funcție de credința pe care o mărturisesc autorii citați. Este necesar să precizăm aici că nici ortodoxia, nici catolicismul nu tind spre fundamentalism, dar își păstrează dreptul la anumite opțiuni dogmatice, peste care nu se poate trece decât prin apostazie. De aceea lucrările citate trebuie rânduite și interpretate în funcție de opțiunea inițială a autorului, comparația dintre ele ducând doar la un cerc vicios, deoarece pornim de la premise diferite, care nu pot duce decât la rezultate diferite, raportul dintre cele două fiind unul paralel, deci comparația, oricât de iscusită ar fi prin cuvintele folosite, nu aduce nimic nou.

Cu totul alta este situația autorilor care fie că nu sunt teologi, fie că abordează teologie de pe poziții laice și în consecință au cu totul alte repere decât cele teologice. Mă refer de pildă la aspectele pecuniare pe care le implică exploatarea turistică și implicit comercială a unor teme spirituale. În astfel de situații m-am ghidat întotdeauna după proverbul care îndeamnă sa-l lăsăm pe cizmar cu calapodul său. Turismul și comerțul pot fi la rândul lor îndeletniciri utile, oricum nu sunt interzise, dar se supun altor norme decât cele ale cercetării științifice. De pildă autoarea citată a lucrării „Searching for Mary Magdalene“, d-na. Jane Lahr, este premiată de „Independent Book Publisher“, cu alte cuvinte și-a publicat opera în regie proprie, fără girul vreunei edituri și cu atât mai puțin a unei instituții academice. Asta nu înseamnă că respectiva doamnă este exclusă de la calitatea de autoare de prestigiu, dar fără confirmarea unei instituții academice acest prestigiu se limitează la performanța comercială, deloc neglijabilă, dar care nu poate fi invocată ca argument științific.

Faptul că „d-l. prof. B. D. Ehrman spulberă decodificarea plăsmuită de Dan Brown“ este un nonsens, deoarece o ficțiune poate fi eventual „spulberată“ cu argumente estetice, nicidecum științifice, deoarece ficțiunea pur și simplu nu are nimic de a face cu știința, de aceea se și numește ficțiune.

Comparația dintre occidentul mai degrabă laic și orientul credincios poate avea relevanță sociologică și cam atât. Nu avem cum să deducem din acest fapt raporturi de superioritate sau de inferioritate, după cum nu este posibil să stabilim gradul de adevăr al uneia dintre aceste atitudini, atâta timp cât grila de referință este diferită, iar orice concluzia în afara unei grile de referința comune nu poate fi decât subiectivă.

Istoria creștinismului este o știință complexă și sofisticată, bazată adesea pe documente greu accesibile, alteori pe scrieri acceptate de unii și concomitent contestate de alții, așa ca e bine să avem în vedere de fiecare dată și contextul concret istoric al epocii în care s-au derulat aceste controverse.

În final cred că această carte încearcă să răspundă, implicit, la o întrebare firească: laicizarea unor teme care până nu demult nu puteau fi abordate public și cu atât mai puțin în afara canoanelor, constituie o criză a bisericilor creștine contemporane sau, dimpotrivă, o apropiere a lor de sufletele credincioșilor?

 

Bistrița, iulie 2020,

Zorin  Diaconescu