TINERI ÎNTERPREȚI DE PE ÎNTREG TERITORIUL ROMÂNIEI LA FESTIVALUL CONCURS ”PETRE SĂBĂDEANU”

Palatul Culturii din Târgu Mureș a găzduit la început de octombrie 2023, Festivalul - Concurs internațional ”Petre Săbădeanu”. Adresat interpreților de muzică populară românească, festivalul și-a extins aria devenind festival internațional prin sprijinul și contribuția Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F.

            Aflat la ediția a VIII-a, manifestarea și-a propus să aducă în fața publicului mureșean, tineri interpreți de pe întregul teritoriu al României. Zece tineri soliști au fost selectați de către organizatori și au pășit cu emoții pe scena Palatului Culturii.

Prezentatoarea festivalului - interpreta Raluca Focșan Bogătean, a deschis manifestarea, invitând pe scenă organizatorii.

În numele Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F. - prof. dr. Dorel Cosma, președinte, artistul Nelu Șopterean - felicitat la rândul lui pentru strădania organizării acestui eveniment timp de opt ediții și totodată, i-a fost înmânată Distincția și Titlul de Artist Emerit al Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F.

Rând pe rând, tinerii interpreți s-au prezentat în fața juriului compus din oameni de specialitate precum: prof. dr. Dorel Cosma, Silvia Zagoreanu - director Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial Chișinău - Republica Moldova, prof. Dorina Oprea - artist emerit, Bianca Cionca - C.J.C. Satu Mare, Iulian Praja - director C.J.C - Mureș.

S-au acordat următoarele premii:

Marele Premiu: Oltean Maria, Olt;

Locul I: Țipuș Alin, Satu Mare;

Locul II: Roxana Patanghel, Olt;

Locul III: Romanți Ioana, Reghin.

            Recitalurile speciale din cadrul festivalului au fost susținute de către artiștii:

Cristian Pomohaci

Petre Petruse

Nelu Șopterean

Letiția Blaga

Anca Branea

Livia Harpa

Marian Suciu

Raluca Focșan Bogătean

Mugurel Gabor

Maria Blaga

Camelia Cherecheș

Bianca Cionca.

            Publicul prezent a avut parte și de câteva recitaluri internaționale, susținute de această dată de către artiștii Husein și Omer din Israel și de simpaticii Atillia Sasporoti și Thomas Sabotini din Italia.

            Acompaniamentul muzical a fost asigurat de către membrii orchestrei profesioniste ”Rapsodia Călimanilor” din Toplița.

            Cea de-a VIII-a ediție a manifestării internaționale a fost organizată de Fundația Șopterean - Mureș, Uniunea Mondială de Folclor I.G.F., Centrul Județean pentru Cultura Tradițională și Educație Artistă Mureș, Primăria și Consiliul Local din Sîntana Mureș - locul de naștere a regretatului artist, Petre Săbădeanu.

 

 

Doris Nedelea