TEACA: Șase adulți și un copil au fost implicați într-un grav accident rutier

Pompierii militari au intervenit la un accident rutier în urma căruia un autoturism s-a răsturnat.

În urma recunoașterii de la locul accidentului s-a constatat ca în cele două autoturisme implicate se aflau șase adulți și un copil. Aceștia sunt conștienți și cooperanți, li se acorda primul ajutor la locul solicitării. La caz au fost direcționate un echipaj de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple, două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare. Acesta din urma a asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, unul din autoturismele implicate în accidentul rutier fiind răsturnat în afara părții carosabile, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

foto: timponline.ro