TĂRGUL DE PAȘTI OSTERMARKT: MUZICA, VOIA BUNĂ, MEȘTEȘUGARII, ANIMĂ BURGUL SĂSESC !

Primăria Municipiului Bistriţa, Palatul Culturii Bistriţa, Forumul Democrat German Bistriţa şi Biserica Evanghelică Bistriţa au oferit bistriţenilor o zi deosebită, Târgul de Paşti-Ostermarkt. La Târgul Meşteşugarilor, la căsuțele de lângă Biserica Evanghelică, sunt prezenţi expozanţi din Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Harghita, Covasna, cu produse legate de Paşti, în general ouă în diverse mărimi, de la cele naturale, până la cele confecţionate din hârtie. Târgul va fi deschis şi mâine, în Duminica Floriilor catolice.
La „Casa cu Lei” a fost inaugurat un salon săsesc, aşa cum arătau elegantele case ale saşilor bistriţeni în vremurile cetăţii. Mihai Berbunschi, şef serviciu la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” a anunţat că se doreşte deschiderea unei biblioteci cu cărţi în limba germană. În acelaşi cadrul, scriitorul Zorin Diaconescu a prezentat volumul „Flug” de Dorel Cosma.
Evenimentul cultural-artistic a continuat cu Parada Portului Popular (traseu Biserica Evanghelică - Palatul Culturii Bistrița), în prezenţa invitaţilor Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița, Orchestra Profesionistă a Palatului Culturii Bistrița, Ansamblul de dansuri săsești din Sighișoara, Ansamblul de dansuri săsești stilizate ”D-Fantasy” Bistrița, Corala ”Andrei Mureșanu” Bistrița, Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” clasa a IV-a, Ansamblul de dansuri săsești ”Sonnenschein” Târgu-Mureș, Ansamblul de dansuri săsești din Sibiu, Corul ”Edelweiss” Câmpulung Moldovenesc, Ansamblul de dansuri săsești ”Goldregen” Reghin, Ansamblul de dansuri săsești ”Codlea”, Ansamblul de dansuri săsești ”Korona” Brașov. Deschiderea Oficială a Târgului de Paști a fost făcută pe scena din fața Palatului Culturii, de către viceprimarul Bistriţei, George Avram, preşedintele Asociaţiei Saşilor din Germania (HOG), dr. Hans Franchy, vicepreședintele HOG Horst Göbbel, protopopii ortodox Alexandru Vidican şi grecocatoloc Ioan Frişan, preotul Johann Dieter Krauss (evanghelic CA), monseniorul catolic Gered Peter, de asemenea, Eckehardt Zaig, preşedintele de onoare al Forumului Democrat German.
După încheierea ceremonialului oficial și după ce Fanfara Garnizoanei Bistriţa a intonat imnurile României, Austriei, Germaniei şi Uniunii Europene, s-a desfăşurat un program artistic de muzică și dansuri tradiţionale săseşti, susţinut de formaţiile invitate în spectacol.
Deşi afară a fost destul de rece, bistriţenii s-au putu bucura de un spectacol deosebit.
Delegaţiile străine au primit din partera organizatorilor diplome şi premii în cărţi, vorbind despre frumuseţea Bistriţei, pe care o vor purta cu ei acasă, evenimentul nostru fiind catalogat drept unul de nivel internaţional prin seriozitatea organizatorilor şi a formaţiilor prezente.
A fost o sărbătoare frumoasă care ne-a readus bucuria trăirii în vechea cetatea săsească.