Sâmbătă, la Palatul Culturii, a avut loc Gala Umorului festivalului „Mărul de Aur”, dedicată secțiunii de interpretare, care a adus pe scenă interpreți individuali și grupuri. Recitalul „Astăzi minte-mă frumos”, al actorilor Vasile Moraru și Valentina Fătu-Pătrașcu, a prezentat ,,năravuri” fierbinți din societatea românească și UE, eroina unei secțiuni fiind chiar cancelarul Germaniei, Angela Merkel. În continuare, Ioan Sorin Tănase a susținut recital „De la o anecdotă la alta”, foarte bine primit de public. Notă aparte a făcut recitalul marelui actor Dorel Vișan, interesat de soarta poporului nostru în această perioadă dizolvantă.
Gala Umorului a avut loc după festivitatea de premiere a câştigătorilor ediţiei din acest an a „Mărului de Aur”.
Premiile „Mărul de Aur” 2016
Juriul Festivalului internațional de satiră și umor ,,Mărul de Aur”, Secţiunea creaţie literară, a acordat următoarele premii: la secţiunea proză scurtă, fabulă - Premiul I, Florin Alexandru din Făgăraş; Premiul II, Petru Ioan Gârda din Cluj-Napoca; Premiul III, Lică Pavel din Bucureşti. S-au acordat și menţiunile: Corneliu Zeană (din Bucureşti), Claudiu Șimonati (Geogiu) și Lucian Perța (Vișeul de Sus). La subsecţiunea epigramă - Premiul I, Ioan Moraru din Galaţi; Premiul II, Nicolae Ursei din Râmnicu-Vâlcea; Premiul III, Ioan Ruse din Săcele; Premiul III, Nicolae Bunduri din Braşov. Menţiuni: Dorel Gaftone din Botoşani, Daniel Țucăionuț din Medgidia, Teodor Groza Delacodru din Voivodina. La subsecţiunea volume publicate: Ion Tița Călin din Constanţa, pentru volumul „Ţara în care nu mai e nimic de furat”; Ion Diviza și Petru Ioan Gârda, din Chişinău și Cluj-Napoca, pentru volumul „Luaţi-i de pe mine, că-l... UMOR”; Mihai Sălcuțan din Buzău, pentru volumul „Cumpăna vieţii”; Florin Rotaru din Buzău, pentru volumul „Umor la rotisor”. Mențiuni: Vasile Larco din Iaşi, pentru volumul „Oameni... ca lumea”, Lucian Perța din Vişeu de Sus, pentru volumul „Noua parodie nouă”; Gavril Moisa și Nică Janet din Cluj-Napoca, pentru volumul „Întâlnirea la vârf de săgeată”; Ion Diodoriev din Chişinău, pentru volumul „În oglinda vieţii îi vedem pe alţii”; Condurat Pleșca din Chişinău, pentru volumul „Arde-i-aş”; Gheorghe Mizgan din Bistriţa, pentru volumul „Ocheanul de catifea”.
Secţiunea de interpretare a umorului: Grupuri satirice - Premiul I Grupului satiric „Flori Dumitrene”, comuna Dumitra, Premiul II Grupului satiric al Căminului Cultural din Macea; Premiul III Trupei „Cortina” a Centrului Cultural „Nichita Stănescu” din Dobreta Turnu Severin. Premiul special „Livada umorului” - Grupului „BISS-2012” Sibiu; Premiul special al juriului - Grupului satiric „Cucuruz mălai de toamnă!” din Jibou. La secțiunea Interpreţi individuali - Premiul I – Mălina Morar (Grupul satiric „Bacteria H”); Premiul II – Constantin Tiron, Câmpulung Moldovenesc, Premiul III – Florin Alexandru, Făgăraş.
Secţiunea grafică satirică - Premii de excelentă pentru Gabriel Bratu din Craiova, Octavian Bour din Cluj-Napoca, Konstantin Grosu din Voivodina. Premiile speciale ale festivalului le-au revenit lui Doru Axinte din Tulcea, Liviu Stănilă din Deva și Pavel Constantin din Focşani. Menţiuni: Nicolae Ioniță din Ploieşti, Nicoleta Ionescu din Olteniţa și Ovidiu Boartă Ambrozie-BOA din Suceava.
Victor Știr