Sfânta Liturghie (λειτουργῶ) a fost aşezată de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi de către sfinţii Apostoli în centrul cultului divin public. Ea este în sine însăşi perpetuarea Marii Jertfe izbăvitoare, perpetuare justificată de termenul teologico-filozofic ,,anamneză” (ἀνάμνησιν - ,,anamnysin”), însemnând ,,buna aducere aminte”, astfel, descriind şi retrăind evenimentul major care se petrece într-un prezent continuu dumnezeiesc, prelungit în istorie în cele trei elemente ale timpului: prezent, trecut şi viitor, timp chemat să se veşnicească şi el, potrivit scandării liturgice ,,toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”, cu perspectiva: ,,ca să fim părtaşi vieţii celei veşnice”.

          Aşadar, ,,anamnysin” (,,buna aducere aminte”) nu înseamnă doar o amintire sau pomenire a unui eveniment de demult, cu atât mai puţin ,,comemorare”, ci este actualizarea Jertfei, prelungirea ei peste toate veacurile şi, implicit, ,,părtăşia vieţii celei veşnice”.

          Ea este cea care implică substanţial ca necesitate şi efect şi conceptul teologic katarsis (καθαρσις: purificare, curăţire), curăţire pregătitoare spre obţinerea unei asemenea stări liturgice, cu efect direct: îndumnezeirea făpturii, curăţire care se pregăteşte şi se realizează prin Sfintele Taine şi, în special, prin Sfânta Taină a Pocăinţei.

          Poruncită şi instituită de către Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele ,,Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22,19), slujită zilnic, de două mii de ani de către Sfinţii Apostoli, de către asceţii străvechi, de către episcopii,  ieromonahii şi preoţii noştri,  Sfânta Liturghie, presupune ca obligatoriu necesare cele trei elemente constitutive ale evenimentului sacru şi sacralizator: Altar, Jertfă şi Jertfitor.

 

Referitor la Jertfă şi la Jertfitor:

 

          Domnul nostru Iisus Hristos, ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii” (Ioan 1:29), se dă pe Sine Însuşi Jertfă de răscumpărare, fiind în acelaşi timp şi sacerdot (arhiereu, ,,mai marele preoţilor”) al propriei sale Jerfe.

          Această Jertfă, ,,Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29) prin firea ei, este unică şi veşnică, precum unic şi veşnic este şi Jertfitorul, Arhiereul Veşnic (Evrei 5, 5-6).

          Mântuitorul nostru Iisus Hristos o prelungeşte în, şi pentru, toate veacurile de creştinătate prin preoţia sacramentală a Noului Testament, preoţie care actualizează Jertfa, potrivit poruncii: ,,Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”.

          Numeroase sunt prefigurările şi proorocirile acestei unice Jertfe izbăvitoare în revelaţia vetero-testamentară. Amintim doar câteva:

           - Proorocul Isaia, supranumit ,,Evanghelistul Vechiului Testament”,  Îl vede, sub inspiraţia Duhului Sfânt, pe Mântuitorul, care: ,,Ca un Miel nevinovat spre junghiere S-a adus.” (Isaia 53, 7).

          - O superbă prefigurare liturgică găsim în Jerfa de pâine şi de vin adusă de către Melchisedec, regele Salemului, în timpul lui Avraam, despre care vorbeşte pe larg Sfântul Apostol Pavel în ,,Epistola către Evrei”, zicând că Melchisedec ,,se tâlcuieşte rege al păcii şi al dreptăţii” şi, ,,asemenea fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.” (Facerea 14, 19-20; Evrei 7,1-28).

          - O altă prefigurare profetică este în jertfirea mielului pascal şi ungerea uşorilor caselor fiilor lui Israel cu sângele lui izbăvitor, ca semn de mântuire în faţa îngerului morţii, trimis de către Dumnezeu împotriva întâilor născuţi ai egiptenilor. Această jertfă sângeroasă prefigurează Sfântul Sânge al Mielului lui Dumnezeu vărsat pe Sfânta Cruce. Iată textul: ,,Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce. Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu va fi între voi rană omorâtoare când voi lovi pământul Egiptului” (Ieşire, 12 7, 13).

          - Sfinţirea altarelor de jertfă ale Vechiului Testament se făcea, potrivit poruncii divine, prin ungerea cu sângele jertfei a celor patru colţuri (coarne) ale altarului (Levitic, 4, 6), prefigurând Jertfa Crucii. Tot aşa şi Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Jertfă şi Jertfitor, ca Arhiereu veşnic, a sfinţit cele patru colţuri ale altarului propriei Sale Jertfe cu sângele rănilor mâinilor, picioarelor şi cu părul capului pe care s-a scurs Sângele pricinuit de rănile spinilor coroanei Sale imperiale.

          - Altă prefigurare o găsim în evenimentul numit: ,,Încercarea credinţei lui Avraam” (Facerea 22, 1-14), prilej cu care Avraam îl prefigurează pe Dumnezeu Tatăl care îşi duce Unicul Fiu spre jertfă pe colina Moria, colină pe care mai târziu s-a zidit Ierusalimul, călare pe un asin, însoţit de doi slujitori, (Facerea 22,5) aidoma intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. (Marcu, 11, 1-4). L-a poalele colinei, Dumnezeu îi porunceşte lui Avraam să pună pe umeri fiului său, Isaac, lemnele altarului de jertfă, (Facerea 22, 6) prefigurând durerosul drum al Crucii. (Ioan, 19, 7).

          Atunci când copilul întreabă: ,,Tată, ... unde este oaia de jertfă”? Avraam prooroceşte zicând:  ,,Se va îngriji Dumnezeu de Mielul Jerfei Sale”, (Facerea, 22, 7-8) adică, nu eşti tu, copile, ci Altcineva, în viitor, Cel care ,,este mai înainte de mine”, căci şi  zice Domnul: ,,Eu sunt mai înainte de Avraam. (Ioan 8 58).  Mântuitorul, referindu-se la acest eveniment prefigurator, zice iudeilor: ,,Avram a fost bucuros să vadă Ziua mea, şi a văzut-o şi s-a bucurat.” (Ioan 8, 56).

          Avraam, cu fiul său Isaac, doar fac repetiţia pentru marele act al ,,Izbăvirii făpturii”, care se va petrece peste multe veacuri, ,,la plinirea vremii”: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.” (Galateni 4, 4).

          ,,Berbecul încurcat cu coarnele în tufiş” (Facere, 22, 14), osândit astfel morţii prin inaniţie, ce devine substitut de jertfă pentru Isaac, simbolizează lumea încurcată în hăţişurile păcatului, sortită pieirii, fiind incapabilă să se hrănească din roadele Pomului Vieţii şi să se mântuiască singură. Flămândă şi însetată, aşteaptă nerăbdătoare Ziua cea mare, Ziua Domnului, ziua Mântuirii din lianele morţii, ziua revigorării prin gustarea din Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu, strigând în agonie, deodată cu Fiul Omului: ,,Mi-e sete!” (Ioan 19, 28). Reţinem, deci că Hristos Domnul e şi ,,Miel de jertfă” şi ,,Marele Arhiereu Jertfitor”, ,,Care a străbătut cerurile” (Evrei 4, 14),  ca să Se dea pe Sine pentru noi şi pentru mântuirea noastră şi ,,Care suferă cu noi în slăbiciunile noastre.” (Evrei 4, 14-15).

          Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la preoţia veşnică a Mântuitorului, spune: „Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi... El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. ... Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a şezut de-a dreapta Tronului Slavei în ceruri, Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul.” (Evrei 7, 26; 8, 2).

prof. preot Nicolae Feier