Poate veți zîmbi, ușor amuzați, la citirea rîndurilor de mai jos, dar nu voi încerca să conving, ori să recolorez obrajii palizi ai realității.

Cînd am primit, în august 1970, hîrtia oficială, de angajare, prin concurs, la Radio Cluj, am rămas fără aer ! Eu, angajat la RADIO CLUJ ? Chiar de mîine mă duc la servici la RADIO Cluj ? Pînă spre seară, cam jumătate Planetă știa deja. Probabil șefii de state erau ocupați, nu au avut vreme să mă felicite , dar nu intrau zilele în sac.

O să mă credeți, sau nu, dar ne prezentam la servici, în costum, la cravată. Chiar și invitații noștri, la interviuri, în direct, personalități culturale, medicale, literare, veneau la cravată. Era o formă de respect față de Instituție, de interlocutor, față de sine. Păi, nu vă vedea nimeni, cum sunteți îmbrăcați ! Ba da ! Toți ascultătorii ne priveau ! Cine vrea, înțelege...

O să mă credeți, sau nu, dar tot așa făceam și terenul în 8 județe, și se mergea din greu pe teren. Sigur, în situații speciale, cum au fost inundațiile, evident că nu !

O să mă credeți, sau nu, dar așteptam dimineața să mă duc la Radio, mă bucuram, fiindcă urma să interpreteze la microfonul emisiunii " Umorul de la A la Z" din textele mele, Dorel Vișan, Melania Ursu, Geo Nuțescu, Toni Tauf, Octavian Lăluț, Octavian Teuca,Ion Marian și mulți, mulți alți oameni cu har. Mai apoi,cînd eram la București, la " Unda veselă", la Teatrul Național Radiofonic, priveam cu sufletul strigînd de bucurie, cum Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu, Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu-Matei, Florin Piersic, Horațiu Mălăele, Silviu Stănculescu, Amza Pellea, și atîția alții, interpretau scheciurile, piesele mele. Momentele acelea, cînd stăteam față în față cu acești zei binevoitori, zîmbitori. Ce altceva să îmi fi dorit ?

Nu eram eu un privilegiat al sorții, atunci cînd Tudor Vornicu mi-a dat pe mînă, în 1974, scenariul programului de Revelion ? Cu cine colabora, acolo, în Redacția de Divertisment, juniorul într-ale umorului, venit de la Cluj, musai însoțit de minunea ochilor limpezi de prună, la 60 de gradea? Cu Mihai Maximilian, Dan Mihăiescu, Octavian Sava, Grigore Pop, Eugen Dumitru, Valentin Silvestru. Nu eram eu un alintat al destinului, atunci, la 27 de ani ?

Și atunci , la fel, cînd m-au binevoit Gheorghe Verman, Paul Grigoriu, Alexandru Starck, cel cu care chiar în toamna lui 1970, am cîștigat premiul național al TVR, pentru reportajul " Școala cu un singur învățător" -Coasta, din județul Cluj ? Sau Fănuș Neagu, Ion Băieșu, binevoitori cu zîmbetul meu scris ?

O să mă credeți, sau nu, dar la un momentdat, la Școala Ardeleană Radio Cluj, slujindu-i vocația culturală , lucrau 13 scriitori, istorici literari, istorici, actori, pictori ! Să vă spun că tăifăsuiam la colocvialele cafele, în abur de țigară " Carpați", cu Horia Bădescu, Radu Țuculescu, Dumitru Vârtic, Ctin.Mustață, Cornel Pop, Teodor Mateescu, Maria Reș, Ctin. Dumitrescu, Radu Săplăcan, în respectul împărtășit, cu dragoste zîmbitoare, de Vasile Rebreanu și Miron Scorobete, cu toții în aceeași Familie ? Ce nume răsunătoare ale muzicii de operă, ale cîntecului popular autentic, ale muzicii ușoare, pianiști celebri s-au perindat, coruri bărbatești , dar și oaspeți străini din Africa, din Olanda, Ungaria, Elveția, Japonia, în spectacolele ACUSTICON" , brand inconfundabil, unicat de ofertă multi-ludică educațională ? Să vă spun că programele de muzică populară ale Radioului clujean, așezat în inima cu cicatrici a Transilvaniei, slujind o geografie sensibilă, adunau cam 800.000 de ascultători ai satului, mulți dintre ei, înstăriți cultural, oameni cu știința lemnului și a cerului, lucrători ai pămîntului și ai doinei cu ochiul înlăcrimat, păstrători de cărți cărunte, rare, ceaslovuri, almanahuri sătești, cu consemnări uluitoare ? Nu numai sunt toate acestea, nici cămașa albă, nici cravata, nici pantalonul la dungă, nici bucuria curată de a veni la munca aceea și veșnic aceasta , atît de grozavă,specială, de gazetar de radio, de ziarist cuprinzător și prob.

Cîte sîmbete și duminici am petrecut în 42 de ani, acolo ? Nu știu, cîți ani de duminici lucrătoare să fi fost, dar mai contează ?

Așadar, sunt trufaș atunci, , dacă susțin că am dreptul de a vorbi amar și în cunoștință de cauză, despre mizeria în care se tîrăște și umorul românesc ?

Sigur, trăim alte vremuri, ceremonialurile, sălile de valț, ridicolele plimbări la șosea, cele de sîmbătă pe Corso, domni și domnișoare, într-o lume de tovarăși cu urma șepcii impregnată în piele, ca tatuajul, au intrat în albumul de familie al timpului. Ca și emisiunea de agrement, " Radioduminica" , pe care am dus-o , din 1972 pînă în 2012, și la care, cred că i-am avut ca prieteni-invitați și pe unii care citesc acum aceste cuvinte scrise cu sufletul ! !

Prezența in platou, în blugi, picior peste picior, ori privitul pe telefon, în față miilor de telespectatori, fac parte din noua realitate a democrației împăciuitoriste, generoasă și deloc convențională. Sau membrul în juriul unui concurs de umor, stînd cu piciorul pe masă, în transmisie directă, în văzul lumii și-a mamei care l-a făcut ? Ciudat, nu ?, la alte televiziuni, din țări, tot democratice, cămașa albă și cravata sunt ceva de la sine înțeles.

Înainte vreme, dar nu chiar acum 500 de ani, un program de televiziune special, ca cel de revelion, era lucrat cam din septembrie. Nu fac vorbire despre calitatea textelor, pentru că aceeași democrație umblă cu prezervativul la butonieră și sictirul la colțul gurii, cu ura la vedere și vorbele cu ochii scoși. Dar să faci aluzii sexuale cu glezna groasă, încălțată cu ciorap alb, în anul de grație 2021, atunci cînd orice acneic tulburat, cu o simplă căutare pe tastatură, dă de toate grozăviile pe care le poate face omul, mi se pare o idioțenie în stare pură. Că dedesubturile acestui eșec mediatic au transformat programul de revelion al televiziunii publice, în scandal, cu repercusiuni administrative, este altă poveste.

În fonoteca radioului public, național și teritorial, există mii de scheciuri, în interpretări memorabile: nu le mai folosește nimeni.

Din videoteca televiziunii publice s-a tot dat, și se tot dă, dar se pune foarte, foarte puțin, neexistînd un proiect de resuscitare a industriei tele-divertismentului. Gradea & echipa de nulități gazetărești sunt cei mai înverșunați dușmani ai telespectatorului român, pe care îl disprețuiesc pur și simplu. . Garcea atîta poate: gîndirea lui otrăvită, a pierzătorului, se oprește la ușa cîrciumii, cît despre Bittman, acesta e demult căzut de pe portativ.