CASCADE

-în irizări de curcubeu-

   Scrisoare imaginară:

lui Eminescu de la Veronica     

 

Inimă de ce taci

Deși ești încercată

De torente?

Cum poți sufletu-să-mpaci

Cu tumultul lor

Pe neoprite sentimente

     Ce s-au strâns impetuos

     În șuvoi nestăvilit:

     Ca un foc aprins

     În care jocul de scântei

     Deschide calea spre tine,

     Eminul meu iubit.

Torente cu ape pure

Au rupt zăgazul inimii

Și-n cascade se revarsă

Peste praguri dure

Cu doruri așternute,

Erodându-le, dar cui îi pasă?

     Stropii, în luciu diamantin

     Se prind în dans sprințar

     Precum zeițele-n Olimp

     Și mă-ndeamnă să ating

     Vârful curcubeului ivit

     Dincolo de timp!

 

 

DUREREA UNUI COPAC     

                                            

 

Prin șiruri lungi de ploaie

Cerul sărută pământul;

Stropii, bobițe diamantine

Șfichiuiesc, ram de ram, copacul

 

Cel din fața casei mele

Și ochii mi-l privesc pierdut

Printre gene înrourate

Cum își strigă un dor durut.

 

De anii mulți ce-i are-n spate,

Crengile nu-i mai înverzesc,

Nemilos, le zbate vântul

Și-n șuier ascuțit, ele trosnesc.

 Rodica Fercana