Fie ca Lumina Învierii să ne lumineze mintea şi drumul în viaţă, să ne adune împreună, să ne facă mai buni, mai iertători, mai sinceri, mai îngăduitori, mai înţelepţi!
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Să o primim cum se cuvine şi să o binevestim!
Sărbătoarea aceasta, în care noi prăznuim Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, se numeşte "Paşti". Cuvântul "paşte" vine în limba română prin filieră greco-latină din cuvântul ebraic "pesah", iar cel ebraic, din limba egipteană "paseh" şi înseamnă "trecere". Iudeii prăznuiau la sărbătoarea Paştilor amintirea trecerii lor de la robia Egiptului la Ţara Făgăduinţei, trecerea lor prin Marea Roşie ca eliberare de asuprirea pe care egiptenii le-o impuneau folosindu-i ca robi care lucrau la muncile cele mai grele. În creştinism, noi, însă, nu mai celebrăm trecerea poporului ales prin Marea Roşie, ci trecerea de la moarte la viaţă, eliberarea, nu din robia Egiptului, ci din robia păcatului. Această eliberare din robia păcatului a naturii umane şi trecerea ei de la moarte la viaţă şi de la pământ la cer s-au realizat mai întâi în Iisus Hristos Domnul. Iar prin credinţa în Iisus ne eliberăm şi noi de robia păcatului şi ne pregătim pentru înviere.
Redacția B.C vă dorește ca Lumina Sfintei Învieri să vă aducă bunătate, pace, credință în suflet și multă sănătate. Paște fericit, frumos și liniștit, tuturor creștinilor