„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihmnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”                     (Grigore Vieru)

            Cu toate că Ziua Femeii se sărbătorește în luna martie, cu precădere în ziua de 8 Martie, femeia este viață, cu ea ține Dumnezeu și este o taină a lui Dumnezeu printre oameni, așadar femeia însăși este o sărbătoare!

            Fie că este ziua de 1 martie, sau de 8 martie, darul cel mai prețios pentru o femeie este copilul sau copiii. Fiind dascăl, mă bucur de minunea aceasta a lui Dumnezeu adusă pe lume de către femeie, și anume, copilul, precum și de bucuriile pe care le primesc prin sufletele inocente de copil. În acest an, îngerul meu de Sus, puiul meu iubit, mi-a vorbit cu o zi înainte de 8 martie, prin glasul unor copii minunați de clasa a V-a, arătându-mi ce înseamnă copilărie, minunățiile acesteia, precum și ce sunt ei pentru părinții lor, dar și ce semnifică menirea sfântă de a fi părinte. Răspunzând unei provocări pe care le-am lansat-o, și anume, să reflecteze la întrebarea: „E nevoie să fim mereu copii?”, am primit mai mult decât niște simple răspunsuri. De exemplu, am descoperit sau mi-am dat seama, cu ajutorul lor, că dacă cei mici, copiii, nu sunt copii cu adevărat (deci dacă nu își trăiesc copilăria), nu pot fi nici adulți. „Copil poți fi până la moarte, sau măcar atâta vreme cât ai niște părinți iubitori și grijulii!”, spunea unul dintre copilași. Un altul a fost de părere că a fi copil înseamnă timp de bucurie petrecut cu familia. Chiar dacă ai dori ca această etapă, copilăria, să nu se mai termine niciodată, vine vremea când trebuie să te maturizezi, însă „copilăria rămâne mereu în inima ta”, continuă acesta. Alt copilaș spune că atunci când ești copil, vrei să fii adult, ca după ce ai ajuns adult, să îți dorești din nou să fii copil. El crede că nu e nevoie să fim mereu copii, deoarece viața înseamnă mai multe etape și experiențe.O fetiță care pare a înțelege cumva sensul și filozofia vieții, spune că gândul o portă înspre „râsetul unui copilandru” sau la „plânsul unui copilaș mofturos”. Tot ea spune că entuziasmul copilăresc se acoperă în timp cu „o mantie invizibilă.” Mai târziu, aceste mantii devin groase și grele, la fel ca personalitatea noastră. Mergând cu reflecția ei mai departe, într-un mod foarte profund, ne face să ne gândim cât de de greu este pentru un copil rămas fără părinți sau adult fiind, în momentul când părinții trec în veșnicie. Dar, pe un ton convingător, ne îndeamnă să fim conștienți că „mângâierea dulce a mamei sau îmbrățișarea strânsă a tatei” vor fi mereu cu noi și, desigur, vom fi mereu odraslele lui Dumnezeu. Frumoase și mature meditații pe tema copilăriei!

            Și nu e tot! Alte gânduri, alte răspunsuri extrem de serioase la întrebarea pe care le-am pus-o...O altă fetiță ne spune că, adult fiind, dacă ești părinte și ai copii, poți fii copil împreună cu ei, și astfel copilăria nu s-a sfârșit. Un băiat este de părere că e nevoie să fim mereu copii, deoarece „copilăria este magnifică și lipsită de griji”, iar cei „vinovați” de acest lucru sunt părinții. Un răspuns plin de încărcătură afectivă și maturitate am primit de la o fetiță care a luat într-un anume fel viața în piept destul de devreme. Ea afirmă despre copilărie că „este vârsta viselor fără graniță, vârsta care se trăiește într-un paradis...” Arată de asemenea că uneori copilăria este imorală sau nedreaptă, deoarce unii copii sunt zmulși din propria lor copilărie, fiind nevoiți de mici „să se ia la trântă” cu greutățile vieții. Deși copilul din noi nu va dispărea niciodată, mai spune ea, nu putem fi mereu copii, deși încercăm asta mai tot timpul. De multe ori zâmbetul acoperă acel gol din suflet pe care îl au câteodată (sau pentru alții de multe ori) și copiii. Acest copil minunat compară zâmbetul cu un ștergător de parbrize care „nu oprește ploaia, dar îți permite să îți vezi de drum.” Pe un ton optimist și jovial, la fel cum îi este temperamentul, o fetiță zglobie și veselă de felul ei, trage o concluzie: poți fi copil și la 50 de ani. Dacă îți dorești sau nu să rămâi un copil, e alegerea ta. Însă, dacă nu îți trăiești copilăria la timpul ei, cu siguranță vei regreta mai târziu.

            Aceste gânduri și confesiuni sincere, izvorâte din suflet curat de copil, au fost cel mai frumos dar pe care l-am primit în ajun de 8 martie. Nu putem sărbători Ziua Mamei dacă nu en oglindim viața și trăirile în ochii copiilor noștri. Ziua mamei ar trebui sărbătorită în fiecare zi, sau pentru cei care nu o fac, măcar de 8 martie să își aducă aminte că e vie, că își așteaptă copilul. Dacă a trecut la cele veșnice, sufletul ei este viu și ne umple de lumină. Ce este o mamă? Ființa care pare de domeniul paranormalului; mereu împrospătată și gata să o ia de la capăt. Sunt două ființe, femei, unice pe pământ și în Cer: Maica Domnului și mama care mi-a dat viață. Ziua Internațională a femeii este de fiecare dată când privim, ne închinăm și mulțumim Maicii Domnului. „8” nu este altceva decât semnul infinitului, al veșniciei, dacă îl întoarcem, este ziua ce le cuprinde pe toate celelalte. Fiecare fetiță, soră, mamă, iubită, prietenă, soție, colegă, face parte din această veșnicie, din infinitul Maicii Domnului.

            „Binecuvântat să fie sufletul care poartă minunea lacrimii și o transformă în lumină.”

                                                                           (Mitropolitul Bartolomeu Anania)