PROF. MIRELA RUS: SĂRBĂTOAREA DE SÂNZIENE –NOAPTE MAGICĂ, ZI SFÂNTĂ

Noaptea aceastase deschid cerurile....Dar probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească....”         (Mircea Eliade)

Sărbătoarea de Sânziene, celebrată pe data de 24 iunie, semnifică Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă de obicei Biserica Ortodoxă serbează ziua morții sfinților, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această așa-zisă regulă.

            În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Așadar, se poate observa că, privită din unghiuri diferite, sărbătoarea de Sânziene se poate situa atât în sfera mitului, a magiei, a poeziei, dar mai cu seamă în cea a credinței creștine. Sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult solar străvechi, numit în unele zone „Cap de vară” sau „Amuțitul cucului”. Se spune că dacă această pasăre, cucul, se oprește din cântat înainte de Sânziene, va fi o vară secetoasă. Trei elemente sunt legate de numele „Sânziene”: unul dintre ele se referă la zânele bune,  harnice în această noapte de 23 spre 24 iunie, al doilea este legat de florile galbene extrem de frumoase, cu atribute magice, iar cel din urmă element vizează chiar sărbătoarea de 24 iunie, numită „Drăgaica”, mai ales în sudul țării noastre.

            Această sărbătoare este sărbătoarea Zânelor numite „San Diana” (Sânziene) sau Iele. Solstițiul de vară este începutul  sărbătorii de Sânzâiene. „Momentul culminant al acestei sărbători al Deei Mater” („San Diana”) e sinonim în credințele precreștine din spațiul daco-roman cu suspendarea timpului în spațiul și clipa solstițiară,.....moment în care se credea că poți sorbi eternitatea și poți intra în contact cu transcendentul.” (Nicolae Feier, „Părinții Neamului Românesc”) Despre noaptea de Sânzâiene se zice că este magică, fiindcă „este vară în cer și pe pământ, este vară în suflete și trupuri, este anotimpul dragostei și al vieții plenare”. Se mai spune că sufletele și lumea celor plecați în veșnicie se unește cu a muritorilor.

Etimologia cuvântului „Sânziene” este asociată cu „Sancta Diana”, o zeitate păgână, sărbătoarea fiind la origine una păgână, și iată ce întorsătură au luat lucrurile, devenind peste timp o sărbătoare creștină, ortodoxă, care reprezintă, atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere mitic, punți de legătură între Legea Vechiului Testament și Legea Iubirii, cea a Noului Testament, respectiv, între sacru și profan, între ceresc și pământesc. Sânzienele marchează astfel solstițiul de vară și dau astfel frâu liber iubirii și fertilității. Fiindcă florii de Sânzâiene i se mai spune „iarba ce alungă diavolii și duhurile necurate”, se agață la fereastră, îndepărtând strigoii de casă și pe toți cei cu gânduri rele.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă, neavând voie nimeni să lucreze în această zi, când soarele stă în loc la amiază sau când joacă pe cer. În foarte multe locuri din țară se fac pomeniri pentru cei trecuți în veșnicie, în alte zone se aprind în noaptea de Sâmziene focuri pe dealuri, iar oamenii umblă cu făclii aprinse. Din spice de grâu, sânziene și alte plante, fetele își făceau cununi cu care se împodobeau și jucau dansul Drăgaicei. Un alt obicei din vechime era târgul de fete, iar printre astfel de târguri sunt cele de la Focșani, Buzău, Vrancea, Câmpulung, Broșteni etc.

Florile de Sânziene sunt duse la biserică spre a fi sfințite și păstrate, pentru alungarea tuturor relelor sau pentru tratarea bolilor. În medicina populară, precum și în terapiile alternative, sânziana este folosită ca remediu pentru multe afecțiuni, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că roua căzută pe flori în noaptea de Sânziene vindecă bolile de ochi și de piele.

Legendele spun că sânzienele, niște fete foarte frumoase ce trăiesc pe câmpii sau prin păduri, se prind în horă și dau puteri magice plantelor. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, devin zâne rele, cunoscute în popor cu numele de iele. Ielele sunt descrise ca fiind niște fecioare cu putere mare de seducție și despre care se crede că locuiesc în păduri, în peșteri, pe maluri de ape și apar de obicei noaptea la lumina lunii, dansând în horă, goale și cu părul despletit, iar locul pe care au dansat va rămâne ars ca de foc.

Sărbătoarea de Sânziene este văzută ca o celebrare a iubirii, o încercare de aflare a ursitei, o sărbătoare aflată sub semnele magiei. Mihail Sadoveanu descrie noaptea sfântă din poiana codrului Paraclis: „În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și soarele începe să deie îndărăt.”

prof. Mirela Rus