Săptămâna patimilor, de fapt a pătimirilor lui Iisus Hristos! Săptămâna Mare! Timpul se comprimă atât de mult în aceste zile, încât parcă ne face să ieșim din el, deoarece începe ultima etapă din urcușul spre Înviere. Cu cât ne apropiem mai mult de Golgota, cu cât pășim mai mult spre Crucea Răstignirii, simțim chemarea veșniciei.

Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos începe cu dorul de Dumnezeu, cu dorul de a-L urma pe Calea Crucii. Într-o lume plină de ură, de preocupare de sine mai presus de orice, într-o lume în care ne-am răstigni unii pe alții, mai putem vorbi despre dorul de Dumnezeu?! Credem că da, mai ales fiindcă pentru creștinul ortodox, acest dor nu este o stare trecătoare, legată de materialitate, ci este sentimentul înrădăcinat în adâncurile ființei noastre, este  focul care ne întreține vie simțirea, credința, dragostea. Îți este dor de cineva care e plecat departe, de cineva plecat în lumea veșniciei, dar dorul de Dumnezeu nu este un dor al absenței, deoarece este un dor cu Dumnezeu.

Dacă Duminica Floriilor aducea bucuria, felul triumfal în care mulțimea Îl primea pe Hristos în Ierusalim, totul se schimbă, în ceea ce privește omul, începând cu ziua următoare, pentru că se pregătește pironirea pe Cruce, ca „răsplată” a noastră față de Dumnezeu, ca mod în care Îi „plătim” acestuia că ne-a creat. Cât de nstatornic este omul! Din ce în ce mai mult, noi, oamenii, ne trezim și vrem să fim Dumnezei, iar societatea de azi ne dă zi de zi să gustăm și să mâncăm din mărul oprit. Ori, ca să fim ca Dumnezeu, trebuie să ne îndumnezeim. Săptămâna aceasta sfântă, o săptămână a Crucii și a izbăvirii, este cel mai bun prilej de a începe să facem asta. Așadar, să lăsăm câte puțin din povara grijilor zilnice, materiale, care ne zădărnicesc viața, și să punem umărul în fiecare din aceste zile la Crucea Mântuitotului, poate ni se va părea și a noastră mai ușoară, mai dulce. Să ridicăm din când în când ochii spre Cer, să privi acolo unde este Viața, unde este lumina, unde este dragostea.

 

Dă-mi, Doamne.....

          Prof. Mirela rus

 

Doamne, arată-mi, te rog, calea

Și de e pietruită, și de e câmp cu flori,

Deschide-mi ochii ca să văd cărarea,

Să nu mă tulbur doar de reci fiori.

 

Nu cer nici soare prea fierbinte,

Nu cer nici cel mai negru nor,

Dă-mi, Doamne, pasul să merg înainte,

Să Te privesc senină, când rănile prea dor..

 

Dă-i, Doamne, lacrimii puterea

Să spele de venin al meu obraz,

Și să gust din toate, mierea,

Să poposesc pe-al liniștii talaz.

 

Și Doamne, când veni-va clipa,

Să cad sub cruce, ostenit,

Să pot să prind din zbor aripa,

Ce-mi ocrotește sufletul trudit.

 

Rătăcitori, căutători de vise,

Ne moare visul și cu el cuvântul,

Ne-mpiedicăm, luminile sunt stinse

Și-apoi tăcem, să ne adoarmă gândul.

 

Fă, Doamne, zori, din neagra noapte,

Dă-mi truda, dar apoi și dulcea Ta odihnă,

Să te găsesc în tot și-n toate,

Să-Ți sorb paharul cu nesaț și tihnă!

ARTICOL SEMNAT DE :  Prof. Mirela Rus