Pași grei, plini de suferință și de răni, pe Drumul Golgotei!

Prima zi din Săptămâna Patimilor, cea de luni, are câteva elemente prin care pregustăm „moartea” lui Hristos: se face pomenirea preafrumosului Iosif, cel aruncat de frații săi în fântână. Iosif este preînchipuirea lui Iisus Hristos deoarece, o dată, fiind vândut de către frați pentru 30 de arginți, acest lucru anticipează vinderea Mântuitorului de către Iuda.

Apoi, aruncarea în fântână semnifică punerea Celui Răstignit în mormânt. Lipsa apei din fântână, după cum spune Scriptura, era semnul lipsei vieții și a întreținerii ei; tot ziua de luni ne aduce și pomenirea smochinului neroditor. Dacă Iosif a fost trădat și dat pierzării în această zi pentru a ni-L preînchipui pe Hristos, istoria smochinului ne îndeamnă la umilință. Fiecare suflet care se îndepărtează de Hristos și e lipsit de roada duhovnicească e un smochin. Smochinul este, evident, omul, căruia Creatorul îi dă de toate pentru a rodi. Smochinul neroditor e omul „rece, nereceptiv chemării cerești”, după cum afirmă Părintele Steinhardt.

Pășim în ziua de marți din această săptămână, care ne aduce în fața marii teme a privegherii. Pilda celor zece fecioare rostită de Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă la milostenie, dar și la fi pregătiți în orice moment de marea întâlnire cu Mirele. Fecioarele înțelepte sunt cele care au, pe lângă feciorie, și bogăția milosteniei, simbolizată de multul untdelemn. Celelalte, numite nebune, s-au îngrijit de marea virtute a fecioriei, dar le-a lipsit untdelemnul, le-a lipsit milostenia. Somnul lor simbolizează însăși moartea, iar strigătul de la miezul nopții reprezintă „darea de seamă” a fiecăruia dintre noi.

Înaintăm spre Marea Întâlnire cu Hristos, în ziua de miercuri din Săptămâna Patimilor, când se face prin pomenirea femeii păcătoase care, aflând că Iisus se află în casa lui Simon Leprosul, Îl unge pe Acesta cu mir de mare preț și Îi șterge picioarele cu părul capului ei. Ucenicii se miră și chiar se mânie de ce risipește femeia mirul acela scump, care se putea vinde și banii să se dea săracilor. Tot în această zi, Iuda merge la arhierei și îi întreabă ce îi vor da dacă el li-L va da pe Iisus. Simțim tot mai grea povara Crucii și suntem tot mai aproape de Sfintele Paști prin această prefigurare a ungerii Sale, prin smerenia, căința și lacrimile păcătoasei desfrânate, care devine astfel, cea dintâi mironosiță. Această femeie care unge picioarele lui Iisus ne oferă o adevărată lecție a iubirii. Ea dă sens cuvintelor pline de înțelepciune care spun să dai Celui pe Care-L iubești ceea ce ai de oferit.

 

ILUZIE?!

   

Viața e o iluzie?

E o veșnică așteptare,

Pendulare permanentă între întrebare și răspuns?

Adevăr nerostit,

Ori taină camuflată în negrul profan?

Sau e nădejde neclintită,

Pas după pas pe calea biruinței?

Zdrobiri de inimi,

Căderi în păcatul primelor făpturi,

Răscumpărat pe Crucea suferinței?

O, dar neprețuit

Primit din neființă spre ființă

De tine, fiu de Dumnezeu,

Ce mult prea des și de adânc mi te cobori

În cupa de suspine și-ndoieli!

Iluzie e visul tău vremelnic,

Iluzie e lanțul ce te ține încătușat de trupul de pământ;

Căci dincolo de el,

Și dincolo de tine, făptura mea de lut,

E zborul care face din vis o nemurire.

 

Prof. Mirela Rus