Ziua de 1 Noiembrie este, ca și alte sărbători, cum este și noaptea de Înviere, un sfânt prilej de a ne răcori și a ne alina sufletul de dorul de cei plecați, dor care doare. Leacul pentru vindecarea de trauma morții „noastre” când cineva drag pleacă în Veșnicie este nădejdea în Înviere. Hristos a rămas singur pe Crucea Golgotei, spre Mântuirea și Învierea noastră. El vindecă suferința, răutatea și singurătatea noastră în fața morții. Când vom trece pe această cărare, sau pe lângă ea, cel puțin o dată în viață, sau începând de atunci, vom înțelege asta.

Poate mai mult decât în restul timpului, în aceste zile de pomenire cugetăm cu mai multă stăruință la moarte, pe care Sfinții Părinți o socotesc „cea mai înaltă filozofie a vieții.” Iubindu-i pe cei adormiți și reînviindu-i prin pomenire și prin amintire, ne exprimăm iubirea față de Dumnezeu. În astfel de momente trebuie să conștientizăm că popasul nostru pe acest pământ, odată și-odată, se va sfârși.

În momentele de rugăciune și de pomenire, consider că are loc o întâlnire atât de intimă și atât de tainică cu cei pe care-i purtăm necontenit în suflet. Căci „ei n-au murit, sunt numai duși”. Moartea trupească este o călătorie, din lumea celor vremelnice, înspre cele veșnice și stătătoare; este un pas din acest „vis de înșelăciune care se arată ca o nălucă, chin al vieții pe Pământ”, înspre viața adevărată, care este o certitudine.

Frica de moarte nu ar trebui să existe, deoarece „cum să-mi fie frică de moarte, când știu că dincolo de pragul morții mă așteaptă Stăpânul meu, Domnul și Dumnezeul meu Iisus Hristos.” (IPS Iustinian Chira). Marea trecere de pe pământ la cer înseamnă momentul întâlnirii cu Cel ce ne cheamă de pe Cruce. ,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28)

 

DUMNEZEU ÎMI VORBEȘTE.....

                                       Mirela Rus

Dumnezeu îmi vorbește....

Prin frunza și vântul de toamnă

Ce șoptesc atât de tainic toată iubirea de-acolo, de Sus.

Din colțuri de suflet, din zări preaînalte,

Glasuri de îngeri pun leacuri pe rana deschisă,

Murmură, mângâie, mă ridică...

 

 

Dumnezeu îmi vorbește....

Trimite solii să vestească nădejdea,

Tăria, credința în ziua de mâine și cea de apoi,

Lumina și viața să iasă din groapa în care

Ni-s sufletele-adâncite de prea mult efemer,

De trudă, de frică, de ger....

 

Dumnezeu îmi vorbește...

Prin raza ce-apare din negrul adânc,

Ici, colo, sclipește și roua din zori,

Ca lacrima vie din ochii cei blânzi de copil....

Prin moarte, și-abis, și morminte,

Iubire și jertfă pe Cruce.