IACOB ŞI ÎNGERUL

 

 Facere 32, 24.

 

Aproximativ acum 3400 de ani, lângă vadul unui râu, Iacob s-a luptat o noapte întreagă cu Cineva (Cu un înger), iar la ivirea zorilor Acela a zis:

-Lasă-mă să plec.

 Iacob a răspuns:

-Nu te las până nu mă binecuvântezi:

  Îngerul i-a zis:

-Întru tine şi seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului”. (Adică, din neamul lui se va naşte Mântuitorul nostru Iisus Hristos!!!). De acum nu te vei mai numi Iacob, ci Israel, deoarece te-ai luptat cu (îngerul lui) Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor”.

Şi cum Iacob nu îi dădea drumul, nădăjduind şi cerând un câştig, un semn material al aşa-zisei sale vitejii şi ,,victorii” în ,,lupta cu Domnul”, îngerul l-a atins cu aripa peste şold şi a rămas şchiop Israel pentru totdeauna.

Morala:

Oricine se luptă cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi nu are cum ieşi întreg din lupta aceea!!!          

 

POARTA CERULUI

 

În proximitatea luptei cu îngerul Iacob –Israel a avut o vedenie: O scară care urca de lângă capul lui şi atingea cerul. Îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea, iar în vârful scării era ,,O femeie înveşmântată cu Soarele, care ţinea un Fiu în braţe.” Atunci a exclamat profetic despre Fecioara Maria:

,,ACEASTA ESTE POARTA CERULUI”!

În contextul luptelor din Ţara Sfântă, adăugăm şi informaţia că Israeliţii sunt fiii patriarhului Avraam. Soţia sa, Sara, fiind stearpă, i-a dat pe slujnica sa, Agar -Ar Ab, ca să-i ridice urmaş. Aceasta a născut un fiu pe care Avraam l-a numit Ismail. El este părintele arabilor sau a ismaeliţilor. Coranul, cartea de căpătâi a Islamului, lucrare apărută după anul 622 dHr, îl numeşte pe Avraam – Ibrahim.

Potrivit Vechiului Testament, Sfânta Treime s-a arătat lui Avraam la Stejarul Mamvri, sub chipul a Trei Îngeri şi i-a promis că Sara îi va naşte şi ea un fiu. (De la numele ei avem Saraiul la arabi şi turci, locul femeilor). Sara i l-a născut lui Avraam pe Isaac (Iţâk) care îl va dobândi ca fiu pe Iacob - patriarhul evreilor, care se va numi mai apoi IŞRAEL.

Disputa între urmaşii lui Avraam s-a născut din pricina ,,DREPTULUI DE ÎNTÂI NĂSCUT” . Cel ce îl dobândea devenea stăpân al fraţilor săi şi avea cea mai mare parte din avere şi teritorii.

Israel socoteşte după dreptate că, fiind fiul legitim, are dreptul de ,,Întâi născut”, iar Ismael (după mamă Ar Ab) socoteşte că el este natural ,,Întâiul născut”, chiar dacă dintr-o femeie roabă, deoarece la semiţi femeia nu are relevanţă.

Aşa se luptă farţii de mii de ani pentru acest drept!

 

CĂDEREA LUI ADAM ÎN PĂCAT

 

Până la ,,cădere”, Dumnezeu vorbea cu Adam, faţă către faţă. După cădere, Dumnezeu ,,îl strigă” pe Adam:

-Adame, unde eşti?

Autorul inspirat al Pentateuhului (Primele cinci cărţi ale Bibliei) exprimă foarte plastic îndepărtarea omului de Dumnezeu. Doar când cineva este departe îl strigi. Esenţial este că Adam ,,îl aude” şi Îi răspunde:

-Aici sunt, Doamne! Sunt gol, m-am temut şi m-am ascuns. Efectele căderii sunt: ,,GOLUL SUFLETESC”, ,,TEAMA TERORIZANTĂ” şi ,,ASCUNDEREA DE SINELE PROPRIU ŞI DE DUMNEZEU”.

Faptul că Adam îl aude pe Dumnezeu arată clar că legătura făpturii cu Creatorul său nu s-a întrerupt, ci doar s-a alterat prin căderea în păcatul strămoşesc. S-a pierdut Harul, iar chipul lui Dumnezeu din om s-a schilodit, căci zicem la înmormântare: ,,Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor”.

,,Sunt gol” nu arată goliciunea trupească, ci pe cea sufletească. ,,Sunt gol de Tine, Doamne!”, asemenea unui copil pierdut de părinţi. Trec prin faţa casei mele, înainte de Sfintele Paşti, camioane încărcate cu miei şi aşa au un plâns de sfâşietor fiindcă şi-au pierdut ocrotirea şi grija iubitoare a mamei lor. Nu conştientizează că se duc spre jertfă. Tot aşa fac şi mamele lor în turmă.

,,M-am temut”. Elina are doi termeni pentru teamă. Unul ,,timeo”, iar celălalt ,,teror”. Era acolo teama terorizantă care înlocuia teama sfântă.

,,M-am ascuns” de Tine, Doamne, şi de mine însumi. Acestea sunt efectele imediate ale căderii în păcat. Sub povara  lor s-a născut versul de Psalm:  ,,Din adâncuri strig către Tine, Doamne. Doamne, auzi glasul meu!” (Ps. 129, 1)

 PR. NICOLAE FEIER

 

 

.