Duiliu Zamfirescu s-a născut în 30 octombrie, 1858, în comuna Plăginești, Râmnicu Sărat, fiind primul din cei șapte copii ai arendașului Lascăr Zamfirescu și ai Sultanei. Clasele primare, precum și cele de gimnaziu le urmează la Focșani, apoi liceul la București și Facultatea de Drept. În 1881 este numit procuror la Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. Patru ani mai târziu ajunge funcționar la Ministerul de Exerne, mai târziu fiind secretar de legație la Roma până în 1906. Se căsătorește cu Henriette Allievi și are trei copii. Duiliu Zamfirescu activează o vreme și în Basarabia, fiind numit comisar general al guvernului român în Basarabia. Se stinge din viață la 3 iunie 1922, la Agapia. Este înmormântat în Cimitirul Sudic din Focșani.
Creația sa literară cuprinde proză scurtă, piese de teatru, însă romanele din Ciclul Comăneștilor ( Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Ana) reprezintă cea mai valoroasă contrbuție a sa literatura română. A creat primul roman epistolar din literatura română, Lydda. Scrie, de asemenea, și poezii, debutând în 1877 cu un ciclu de poezii. Publică o colecție de poezii, Fără titlu.
Oprindu-ne atenția la primul roman al Ciclului Comăneștilor, „Viața la țară”, este considerat cel mai de seamă, fiind caracterizat prin „echilibru de realism și de idealism, prin poezia pământului și a vechii noastre boierimi iubitoare de pământ”. Scriitorul zugrăvește traiul liniștit și patriarhal, frumusețea pământului natal, dar și o iubire platonică surprinsă într-un mediu idilic. Viața la țară este văzută ca un trai cinstit, fericit, potrivit unor norme de conviețuire tradiționaliste. Personajul Matei Damian, om educat, crede în moralitatea superioară a traiului de la țară, față de cel de la oraș, care îi înstrăinează pe oameni. Matei Damian poate fi considerat un alter-ego al autorului, care îl întruchipează oarecum pe fiul risipitor din parabola fiului risipitor, reîntors în patrie după peregrinări îndelungate. Pe lângă tema elogiului vieții la țară, o altă temă de interes a operei este iubirea platonică în sânul naturii. Poveștile de iubire din acest roman sunt un adevărat elogiu adus castității, iar dragostea rămâne mai mult la nivelul căutărilor, fiind lipsită de împlinire fizică. Scriitorul conturează portretul personajului Sașa, evidențiind spiritul de sacrificiu, căldura sufletească a acesteia, îmbinând armonios însușirile de mamă, gospodină și soție. Autorul surprinde, de asemenea, și conflictele sociale și creșterea nemulțumirilor țărănești, însă conflictele nu sunt definitorii pentru personaje, deoarece aspirațiile morale ale personajelor sunt imediat înăbușite de firile contemplative și de o oarecare resemnare.
„Viața la țară” primește un supliment, acesta fiind al doilea volum din Ciclul Comăneltilor, „Tănase Scatiu”, care are însă dimensiuni reduse și ambele formează o unitate epică. Acțiunea se concntrează în jurul personajului principal, care este bădăran, violent, incult, întruchipându-i pe arendașii îmbogățiți care dobândesc o influență din ce în ce mai mare în politica românească de la sfârșitul sec. al XIX-lea.
Duiliu Zamfirescu este o personalitate fascinantă, atât ca tip uman, cât și ca tip de creator, cu atitudini divergente, un temperament și un caracter complex, fiind o sinteză de sanguinitate și flegmatism, de contemplativitate, estetism, cu permanente nostalgii spirituale.
O, suflet!
Duiliu Zamfirescu
O, suflet, tu, văpaie stinsă,
Cenuşă-a unui dor din ceruri,
De ce ţi-e umbra-aşa de-ntinsă
Şi golul plin de-aşa misteruri?
De ce nu ştiu care ţi-e scrisul
Şi care-i vrerea ta în toate...
Aşa, eu parcă-s o cetate
Şi tu că-ntr-însa eşti proscrisul.
O, suflet, spune-mi ce te doare?
La ce gândeşti? ce-ai vrea să fii?
În mine stai ca la-nchisoare,
Eu sunt prea mic, tu eşti prea mare,
Dar cine eşti? De unde vii?
Zădarnic mă încerc a-l face
Să-mi spuie-o vorbă... el e mut!...
În trista mea formă de lut
Că orice suferă, el tace.
Prof. Mirela Rus