
Una dintre măsuri prevede că nu există limită de participanți la concerte, spectacole, nunți sau botezuri, dacă toți participanții sunt vaccinați.
Se reiau spectacolele, concertele, competițiile sportive în spații închise și poate fi depășită limita de participanți impusă dacă toate persoanele sunt vaccinate anti-COVID. Se redeschid cluburile și discotecile, până la miezul nopții, la fel locurile de joacă și piscinele închise. De asemenea, nu va mai fi obligatorie purtarea măștii la birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate, iar în aceeași încăpere nu sunt mai mult de 5 oameni.
Concret:
- Nunți, botezuri - 50 în spații închise, 70 în spații deschise. Se permite participare mai mare pentru cei vaccinați
- S-a mărit la 8 numărul de persoane care pot circula în grupuri.
- Activităţile sportive se pot desfăşura, atât la interior, cât şi la exterior, cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea spaţiului
- Participarea peste această limită este permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate, prezintă test negativ sau se vaccinează înainte de intrarea la eveniment. Asta înseamnă că la evenimentele sportive vom avea centre de vaccinare
- A fost crescut numărul persoanelor care pot participa la activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment la interior de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului
- A fost crescut numărul persoanelor care pot participa la cursuri de instruire şi workshop-uri în spaţii închise de la 50 la 70 şi a fost creată posibilitatea desfăşurării la capacitate maximă a spaţiului, dacă la activitate participă doar persoane vaccinate
- Se permite desfăşurarea conferinţelor cu cel mult 100 de persoane şi a fost creată posibilitatea desfăşurării acestora la capacitate maximă a spaţiului, dacă la activitate participă doar persoane vaccinate
- S-au redeschis locurile de joacă din spaţiile închise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală
- A fost crescut numărul persoanelor care pot participa la activităţi în sălile de sport sau fitness, de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului. Numărul participanţilor poate fi mai mare dacă toţi sunt vaccinaţi. S-au redeschis piscinele interioare, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului
Raimond Petruț, editor coordonator ASTV