NĂSĂUD: Dacă vreți să râdeți în hohote, nu ratați comedia ,,Caut un job"

Joi, 15 februarie, de la ora 18, cu mic, cu mare sunteți invitați la un spectacol savuros de comedie, cu ELENA IVANCA - actriță a Teatrului Național Cluj.
 
Comedia ,,Caut un job" ne prezintă povestea Marinei, o femeie trecută de 40 de ani, care caută cu disperare un loc de muncă.
 
Întrebările cheie, care se pun frecvent la orice interviu sunt: Câţi ani aveţi? Ce înălţime? Sunteţi căsătorită? Aveţi copii? Care este locul pe care-l ocupă in viaţa dumneavoastră cariera? Sunteţi dispusă pentru ore suplimentare?Luați-vă soțul/soția, iubitul/iubita, sau un prieten/prietenă iubitor/iubitoare de teatru și haideți să ne bucurăm împreună de o poveste în care se poate oglindi fiecare dintre noi, de un spectacol în care spectatorul devine partener de scenă, un spectacol în care se cântă, se dansează și se râde în hohote!, transmit organizatorii
 
Biletele pot fi achiziționate la intrarea în sala de spectacol, în ziua evenimentului, prețul unui bilet fiind de 10 lei.