Timp ploios. După terminarea unui spectacol la Opera Covent Garden din Londra, mulţimea de spectatori, ferindu-se de ploaie, aşteaptă taxiurile. Printre ei, profesorul Henry Higgins, venit să studieze felul de a vorbi al locuitorilor metropolei. Are surpriza de al cunoaşte pe renumitul colonel Pickering, specialist în dialecte indiene, venit la Londra pentru a-l întâlni pe Higgins, autorul unui alfabet universal. La rândul său, Higgins îi mărturiseşte că tocmai vroia să plece în India pentru al întâlni.

Într-un colţ, o tânără florăreasă vorbeşte, scoţând nişte răgete înfiorătoare. Cazul îl interesează pe Higgins, care notează toate inflexiunile vocii fetei. Îl enervează felul în care este stâlcită limba engleză şi face pariu cu colonelul că dacă va lucra şase luni cu ea, va putea face din această tânără florăreasă incultă o lady. Dorind să scape de condiţiile mizere în care se zbătea, Eliza Doolittle primeşte ca, chiar de a doua zi, să înceapă exerciţiile de educare şi vorbire sub supravegherea profesorului Higgins. Venind la el acasă, unde este găzduit şi Pickering, Eliza îşi leapădă costumul murdar de florăreasă şi îmbracă haine curate, cumpărate de profesor.

     Nici nu începe bine lecţia, că şi apare tatăl fetei, gunoierul Alfred Doolittle, pentru a stoarce ceva de la profesor.

     Depunând o muncă epuizantă, Eliza face progrese vizibile în însuşirea vorbiri corecte a limbii materne. Profesorul, împreună cu Pickering, o scoate în lume, la Ascot, unde are loc o cursă de cai. Eliza face o serie de gafe, spre amuzamentul celor de faţă – lume din aristrocraţia engleză. Munca reâncepe, şi, în curând, la balul care participă însăşi regina, Eliza înregistreză un succes formidabil, toată asistenţa socotind-o o lady din lumea mare, nicidecum o simplă şi mizeră florăreasă.

    Abia de acum încolo încep complicaţiile. Higgins a câştigat pariul, dar nu şi sufletul tinerei fete. Îngrozită că în curând se va termina cu şederea ei la Higgins şi va trebui să-şi reia  vechea ocupaţie, Eliza nu întrevede nimic pentru viitorul ei. La rândul lui, profesorul, care se obişnuise cu Eliza, acceptă cu greu ideea despărţiri de tânăra lui elevă. Furia lui Higgins izbucneşte atunci când Eliza îi spune că se va căsători cu tânărul Freddy, pe care l-a cunoscut la Ascot.

     Şi opereta se încheie fără happy-end, nedecis, fapt ce sporeşte şi mai mult tensiunea dramatică.

My Fair Lady reprezintă o adevărată cotitură în creaţia contemporană de operetă. Având la bază un libret construit pe un valoros text al literaturii dramatice – Pygmalion de Bernard Shaw – şi o muzică deosebit de inspirată, lucrarea a cunoscut un succes nemaiântâlnit, fiind preluată în repertoriul majorităţii teatrelor din lumea întreagă. A stabilit recordul spectacolelor de „musical” – (2717 reprezentări, iar la Londra, 2281). În 1964 a fost realizat un film (cu Rex Harrison, Audrey Hepburn, Wilfred Hyde-Withe etc.), distins cu opt premii ale Academiei (Oscar).

Se vorbeşte, se cântă, se mişcă în scenă dansându-se. Aproape toate numerele muzicale sunt dansante, compozitorul reuşind să redea, prin dans şi muzică, lumea personajelor lui Shaw – sincere, ironice, spirituale şi paradoxale.

Acesta ar putea fi considerat un scurt rezumat al serii de 31 mai 2014, seară ce s-a încheiat în aplauzele publicului bistriţean prezent la Teatrul de Vară. Spectacolul muzical de mare calitate, pus în scenă de artiştii Teatrului „Oleg Danovschi” din Constanţa a încheiat seria acţiunilor desfăşurate timp de două zile la Bistriţa - Zilele Operei Constantin Pavel 2014.