GLASUL MUT

 

Glasul păsării măiestre a tăcut

Și mut și trist e sufletul ce o asculta;

Se roagă de vânt și de izvoare să-i redea cântul...

 

Lumina razei ce încălzea firul plăpând

A pălit.....și floarea se culcă la pământ;

Șoptește soarelui să-și întoarcă timid, fața....

 

 

VISÂND...

 

Închid ochii și visele vin înspre mine,

Încet, ca o boare,

Lin, precum într-un dans candid de îngeri;

Se prind de mâini și mă cheamă în îmbrățișarea lor.

Noaptea din lume și moartea din fire,

Se dau la o parte

Și pentru o clipă simt visul aproape.

Lumini diafane și muzici de harpă răzbat bezna nopții,

Străpung cu  frumusețea lor

Neagra singurătate.

Nu-mi desfac pleoapele,

De teamă c-o s-aud iar tăcerea cea grea,

C-o să văd iar o mare de-ntuneric.