MINUTUL DE POEZIE -cu poetul Ștefan Veșcari-

Prof. Mirela Rus vă propune, dragi cititori, un minut de poezie cu Ștefan Veșcari. Poetul trece prin prisma sa subiectivă uitarea, aminitirile, visul, dar și drama crizantemelor de...frig.  

și totuși uitarea

m-ai alungat din vise într-o dimineață

trezește-te,îți cântă cocoșii la ferești,

ochii-mi erau acoperiți cu ceață

și inima-mi bătea cum nu gândești.

coborât în vise,cu amintiri ciudate

parcă prins în trecute amintiri,

alunecam spre albul zăpezilor ciudate

spre nopțile în care pe cer se nasc sclipiri.

din ochii tăi,o lacrimă ce cade

în paradisul în care ne-am iubit,

când alungat din vise într-o dimineață,

cu amintiri ciudate care ne-au lipsit,

le ating și este doar o ceață

sau o zăpadă în care te afunzi

femeia mea din vise,cu ochii triști și uzi.

 

dar vine seara

zăpada se ruga pământului

să o primească ca o cămaşă de mireasă,

stând în genunchii răniţi de stelele bătute pe cer,

va înnopta printre păsări

zburând spre seară,

bântuind ceasul ciudat al amurgului.

să mergem, mi-ai spus, vin cerbii

cu privirile rotindu-le în jur

vorbele  cornului adunând ciutele prinse în ceaţă,

să mergem pe urmele lor când ninge

prin glasul frunzelor cu miros veştejit

simţind că trăim mai mult decât alţii.

de-am putea să mai alergăm împreună

nepăsători şi liberi,

zăpada să ne acopere în valuri metalice

prăbuşite din ceruri.

oare pe cine întrebi când te sărut

e vremea vântului ce vine după tine?

dar vine seara...

 

crizanteme de frig

 

e atâta tăcere în noapte

stelele mor de lumină,

când se face târziu în iubire

atunci gândurile mele își deschid amintirile

și te văd ca o icoană răstignită

între crizanteme de frig,

te voi săruta cu vântul

ținându-te în brațe

peste hainele înghețate

să te încălzesc acoperită de

clopote mari de aer,

floarea mov care te îmbrățișează.

un strigăt de uimire,

umblând după tine singur

prin tăcerile gândurilor însetate,

îngenunchez și beau din roua

trupului tău,

ca un lemn sfânt

cuprins în brațe de o crizantemă de frig.

 

scrisoare de drum

 

 pe apusuri de soare

desenez zâmbetul tău,

soarele strălucind și noaptea

când îți scriu numele

pe cer.

stau lângă apele albastre

cu tine,

să nu fi singură

scriind versuri pe nisip

luate de vânt.

pictez buzele tale

pe înaltul corn al lunii

să nu ajungă nimeni la ele.

lacrima tremurându-ți între gene

e o stea răsărind.

departe,

drumul pe care ești și vii

mă întreabă de tine.

Ștefan Veșcari