Cu o sensibilitate rar întâlnită în prezentul mizantrop și avar, Corina Negrea se află în căutarea răspunsurilor confuze oferite de lacrimile ,,ce poartă cristale zdrobite de soartă". 

 

A opta culoare

 

 Mă dor două lacrimi ce poartă

cristale zdrobite de soartă…

Le sorb, iar tăcerea, pe buze,

cioplește răspunsuri confuze.

 

O lacrimă sparge retina

și-n urmă-i, se-nchide cortina

lăsând catifea grea să cadă

ca nimeni, nicicând să n-o vadă.

 

O alta, răstoarnă sertare

cu gânduri și vise amare

legate-n mănunchi, de demult,

strivite de-al vieții tumult.

 

Prezentul îmi arde mocnit

barierele către zenit.

Cresc aripi din jarul aprins

spre-azurul înalt, necuprins. 

 

Un zâmbet așază-n fereastră

boboci, într-o glastră albastră.

În suflet pictez curcubeu…

A opta culoare.....sunt EU!

 

 

 Distanța

 

Distanța ce se risipește între noi 

Nu se măsoară-n fapte sau în ani,

Croind perdea de vise sau de ploi

Dansăm îmbrățișați peste cărunți castani...

 

Nu se măsoară-n fapte sau în ani

O depărtare care azi ne mai desparte;

Nici în clepsidre-uitate printre bolovani

Sau pagini risipite dintr-o carte.

 

Croind perdea de vise sau de ploi,

Uităm distanță care ne separă.

Alături, lângă noi, pentru-amândoi

Arcușul se alintă pe strune de vioară.

 

Dansăm îmbrățișați peste cărunți castani

Croind perdea de vise sau de ploi.

Nu măsurăm în fapte sau în ani

Distanța ce se risipește între noi.

Corina Negrea