Literatura umoristică trebuie luată în serios, fiindcă cel care care scrie umor își asumă într-un mod deosebit, cele scrise, are diferită , de ceilalți, proprietatea cuvintelor și este stăpînul mijloacelor de producție, indiferent că vorbim despre proza umoristică, despre pamflet, despre epigramă, fabulă, sau parodie, dar și lucrătorul, angajat pe perioadă nederminată.
În literatura umorisică nu veți găsi citate ! Această literatură aflată în serviciul social al unei țări, și nu numai, efectuează cele mai grele munci de higienizare, lasă lună grajdurile lui Augias și nu pretinde nimic pentru sine: un zîmbet, un hohot de rîs sunt semnul că a izbîndit, acolo unde alții umblă cu praporele și profunzimea lirică a bocitoarelor la comandă, pentru că așa este lesne să induci teama, spaimele, apatia socială, disciplina celei de a doua umbre.
Literatura umoristică este eminamente politică. De aceea, nu o îndrăgesc politicienii și în suficiența lor , în incontinența mentală, confundă autorul cu textul O mizerie a unui om politic, a unui partid este depozitată în memoria literaturii umoristice, și poate fi oricînd activată, chiar dacă autorul nu mai este demult în viață.
Din comunism, unii au ieșit cu nostalgii, alții cu sechele. Nostalgiile și-au găsit locul în programele unora dintre partide, sechelele s-au cronicizat. De aici continuă munca scriitorului de umor, ce vine cu medicamentul potrivit, la patul optimismului bolnav.
Dacă literatura noastră " ușurică" , are vreo utilitate? În aceste zile, am fost căutat de zeci de oameni, cu rugămintea, îndreptățită, de a le da din cărțile mele de umor. Unii mi-au cerut și din cărțile de acum 20-30 de ani, dar și dintre cele mai recente. Ce satisfacție mai mare aș putea avea, ce altă bucurie, acum în amurgul meu?

Cornel Udrea