„Filosofia, în strania ei nebunie, presupune o răsturnare, o periagogé, presupune un Damasc. Nu ajunge să ai acces la un anumit grad de generalitate, să ai idei generale, pentru a face filosofie. Filosofia nu se face în marginea câte unei ştiinţe, ca simplă prelungire a acesteia într-un gând mai înalt. Filosofia nu se face cu psihologie, se face cu filosofie, deci cu o prealabilă orbire, cu acel Damasc care presupune conversia, ruptura, trecerea într-un alt limbaj,  pe care Hegel l-a determinat ca limbaj al raţiunii, deosebindu-l de cel al intelectului. Când intri în filosofie îţi schimbi numele, nu te mai poate chema Saul sau Kepha; îţi spui Pavel sau Petru. Sigur că nu e uşor să explici ce înseamnă să ai organ filosofic. Poţi spune că Platon, Hegel şi Heidegger au sigur, cum tot sigur este că un Descartes sau un Leibniz nu au. N-am încetat să mă întreb toată viaţa dacă Aristotel a avut sau nu organul acesta şi înclin să cred mai degrabă că nu, deşi recunosc că peste problemele lui nu poţi trece”

 

  (Constantin Noica, fragment din Jurnalul de la Păltiniş, publicat de Gabriel Liiceanu, Cartea Românească, 1983, p.89. )

 

1.Introducere

 

           Natura, Dumnezeu, misteriosul Pestetotneunde, sponsorul transcendent    ne-a dat  9 numere, 7 note muzicale,  spectrul coloristic, cuvintele, principiile logicii, aceste cărămizi ale spiritului, pe care, dacă le combinăm în chip inteligent, coerent, raţional, estetic, putem construi  palate de ceştar, conace de mărgean, axiome matematice, universuri posibile,  ode,  sonate şi fugi, lumi picturale, peisaje feerice, poezii, ficţiuni literare . Putem deveni prin urmare mari matematicieni, fizicieni, compozitori, pictori, poeţi, dramaturgi, romancieri şi filosofi, demiurgi mundani, copii terestre perfecte ale Creatorului.

 

           Faptul  că  sensul  lumii, al lucrurilor şi al fenomenelor, al cosmosului, al omului, al  vieţii, al adevărului, al libertăţii, al  iubirii, al naşterii şi al morţii nu  este dat a priori, nu  ne este livrat odată cu  simpla intenţionalitate în raport cu aceste   realităţi, omul este condamnat să înţeleagă, să cunoască, să experieze, să gândească  să, exploreze  prin mijloace raţionale, logice, matematice, ştiinţifice, afective, mitice, simbolice etc. universul în care este aruncat fără voia lui sau este special aşezat în el, în vederea creşterii spirittuale, aşa cum ne spun religiile. Dintr-un astfel de efort,  mai mult sau mai puţin cuminte,  senin, solar, faustic, prometeic, katafatic, apofatic, udemiologic, se naşte  fenomenul cultural, cultura   artistică, filologică, religioasă, ştiinţifică şi filosofică.

 

           Asemenea muzicii, filosofia  îşi are Bachii, Mozarţii, Beethovenii,  Brucknerii, Chopinii, Vivaldii, Ravelii, Schuberţii, Mahlerii, Wagnerii, Lisztii şi Eneştii ei, pentru că nu doar muzica ci şi filosofia presupune un auz special, care variază pe scara spiritului speculativ de la bun,  foarte bun,  fin,  la absolut.

 

           Ca să poată  gorgianiza, socratiza, platoniza, aristoteli, kantianiza, hegeli, schopenhaueriza, berdiaeviza, cioraniza, ca să  fie capabil să chestioneze misterul, să tematizeze Absolutul, cosmosul, omul, răul, neantul, valorile, moartea  filosoful are nevoie de hiperinteligenţă operativă, de inteligenţă emoţională, spirituală, de cultură de tip enciclopedic, de  hipersensibilitate,  de  conştiinţă cosmică, de spirit speculativ, de hiperimaginaţie,  de nelinişte metafizică, de curiozitate, de sete de cognitivă, de intuiţie, de spirit de fineţe, de spirit geometric, de gândire abstractă, de  cel puţin o limbă modernă, de  limbi clasice, de  minime abilităţi lingvistice de limbă germană şi greacă veche etc.Legat de  memorie, filosoful trebuie să aibă o memorie normală.Hipermemoria, obsesia de a învăţa totul pe de rost,  după cum se ştie, face  adesea casă bună cu prostia, cu puţinătatea spiritului..De aceea aş spune că prima condiţie a unei bune deveniri filosofice  este ca iubitorul de înţelepciune să nu fie premiant, şef de promoţie.În general fiinţele care fac parte din această specie de şcolari, aceste  casetofoane cu propulsie sanqină, aceste ipochimene pricepute la toate, sunt mediocre,  lipsite de creativitate. Ei iubesc toate disciplinele, practică un soi de desfrâu noetic. Nu au vocaţia marilor întrebări, nu au insomnii, obsesii culturale, nelinişti, nu au viaţă interioară . Există desigur şi avantaje. Dacă fac  dreptul devin magistraţi fruntaşi, dacă studiază teologia ajung protopopi, stareţi, episcopi, profesori de teologie, dacă fac medicina sunt aproape sortiţi să fie şefi de secţie.

 

          Dar cel mai important dintre toate este auzul filosofic, care asemenea auzului muzical este înnăscut. Dacă nu îl ai nativ, posibilitatea de a-l cultiva  este extrem de mică, ceea ce nu înseamnă neaparat că nu te poţi îndeletnici cu ştiinţa rege. Poţi scrie monografii despre  gânditorii preferaţi, poţi face curat în camera filosofului, îi poţi duce geanta, îi poţi pune ordine în manuscrise, îi poţi spăla la o adică proteza.

 

         Un lucru e cert.Există nu doar inteligenşă logică, operativă, emoţională, spirituală, interpersonală, muzicală, lingvistică etc, ci şi una filosofică, o capacitate nativă de a gândi, de a „despărţii firul în patru”, aşa cum  spune o vorbă din popor.

 

          Breasla iubitorilor de înţelepciune e populată cu nenumăraţi gânditori surzi, fără  auz  filosofic care cântă cel mult în corul cunoaşterii. Nu pot face solistică.

 

           Dacă nu auzi  muzica sferelor,  dacă nu te dor depărtările infinite ale roiurilor galactice, dacă nu simţi gustul posibilelor cireşe coapte la lumina  sorilor care se învârt în jurul  miliardelor de planete fără vegetaţie, dacă nu auzi strigătul de durere al luminii când este silită să devină culoare, dacă nu ştii să vorbeşti cu peştii, dacă nu ţi-e milă de singurătatea lui Dumnzeu dinaintea facerii lumii, dacă nu ţi-e dor de toţi copii pe care nu i-ai avut niciodată, dacă nu te doare mirosul florilor de tei şi nu simţi parfumul femeilor pe care nu le-ai cunoscut, dacă aşa cum spunea Nichita, nu auzi “ nenăscuții câini/ Pe nenăscuții oameni cum îi latră”, dacă  nu poţi vorbi ore întregi despre o frunză sau despre un capăt de aţă, dacă nu simţi briza neantului şi  nu auzi în fiecare clipă zgomotul  bulgărilor care îţi cad pe propriul sicriu, dacă nu simţi izul morţii în cele mai dulci îmbrăţişări, dacă nu  auzi scârţâitul articulaţilor când dansezi, şi nu te ruşinezi că eşti proprietarul  unui schelet, dacă nu despici firul în miliardimi, până ce nu mai ai de ce prinde si apuci apoi  subatomicele, imaginarele aşchii de fire cu pensete imagiganre,dacă nu vezi între numărul unu şi doi un abis de câtimi infinite, dacă nu teînspăimântă abisul cifrei zero,  nu are sens sa te faci filosof. Mai bine te faci  latrinar.

 

          Odată a venit la Arghezi în Mărţişor un preot mai tinerel cu boboteaza.După ce i-a sfinţit casa, iar  marele poet  a sărutat  cuprins de un sentiment sacru, crucea, împreună cu Paraschiva şi copiii, maestrul l-a condus pe tânărul popă, până la poartă, pe  cărarea îngustă săpată în omăt. Profitând de  faptul că se afla faţă în faţă cu  scepticul autor al  “Psalmilor”, pentru a părea cult, dar şi pentru a-şi lămuri îndoielile şi necredinţa de  complezenţă, preotul l-a întrebat :” Maestre ,dumneavoastra care aţi citit atâta, care aţi ajuns la aceasta vârstă, care  aţi stat în tinereţe  la Manăstire, care aţi umblat în lume, ce  credeţi,  oare  există Dumnezeu ?”  La auzul acestei întrebări impertinete, abominabile din partea unui sacerdot, Arghezi, a răspuns scurt, mâhnit:” Părinte, mai bine te-ai fi făcut căcănar ! ”, după care i-a întors spatele, făcându-şi loc, dezamăgit şi trist, prin albul  cenuşiu al zăpezii, spre vatra încălzită.

 

           Din păcate nu există doar popi căcănari, ci şi filosofi  budari, care curăţă  closetele marilor spirite speculative, iar atunci când acestea  sunt constipate sau pur si simplu fac greva foamei şi nu produc astfel de reziduri,  savanţii vidanjori îşi umplu hasnalele, în zgomot ritmic şi prelung  de flatulenţe,  cu propriile dejecţii, amăgindu-se că au culoarea,  mirosul şi textura  aseănătoare cu bolul fecaloid al înaintaşilor.

 

           Sper ca cititorul să-mi ierte aceste metafore scatologice însă atunci când  vezi că marii telectuali şi filosofi de serviciu ai ţării degustă din rahatul ideologiei neomarxiste şi apoi îşi ling degetele ca şi cum şi le-ar fi vârât pentru o clipă  în şerbet de frăguţe,  atunci când vezi că ideea, raţionamentul, gândul  miroase pestilential, când pute ideea  a duhoare, esti aproape obligat să renunţi la maniere si pudori de salon.

 

          Dar a  filosofa, a upanişa, a vediza  pe marginea marilor sau micilor teme, a construi  universuri cognitive, a gira idei, implică şi o mare doză de risc pentru că orice comerţ intelectual, afectiv, visceral, organic, estetic, politic,  ideologic cu astfel de conţinuturi noetice, înseamnă  nu doar o interpretare, ci şi o rescriere a lor, o actualitzare  auctorială  care poate în definitiv înnobila, învia, aliena sau ucide.A face filosofie e ca şi cum ai lucra la firele de înaltă tensiune fără mănuşi!

 

           Filosofia nu este o ştiinţă a răspunsurilor, ci mai degrabă o artă erotematică.În spaţiul sublunar nu se poate răspunde, ci doar întreba.Avem răspunsuri la întrebări minore, cotidiene ca de pildă la ce oră pleacă trenul  de la Sibiu la Bucureşti, câte păsări sau aşezat pe gard, în ce zile are audienţă primarul, dar la marile întrebări nu are nimeni răspunsul în buzunar. Ca să răspunzi la chestiunile ultime, ar trebui să fii Dumnezeu.Dacă prostul este identificat după cantitatea de  certitudini, filosoful  genial se recunoaşte după numarul de intrebări.

 

           Filosofia nu este o ştiinţă a răspunsurilor, ci mai degrabă o artă erotematică.În spaţiul sublunar nu se poate răspunde, ci doar întreba.Avem răspunsuri la întrebări minore, cotidiene ca de pildă la ce oră pleacă trenul  de la Sibiu la Bucureşti, câte păsări sau aşezat pe gard, în ce zile are audienţă primarul, dar la marile întrebări nu are nimeni răspunsul în buzunar. Ca să răspunzi la chestiunile ultime, ar trebui să fii Dumnezeu.Dacă prostul este identificat după cantitatea de  certitudini, filosoful  genial se recunoaşte după numarul de intrebări.

 

            În privinţa  incapacităţii femeii de a face filosofie mare, lucrurile sunt extrem de complicate. E o chestiune care ţine de metabolism, de structură, de protecţie , de inteligenţă divină în fond.Când profesorul D.D. Roşca spunea la cursuri că meseria de filosof este eminamente masculină, studentele filosoafe se enervau, protestau, îşi urau colegii, iar cele mai sensibile plângeau. Din fericire, istoria spiritului  dovedeşte că nu am avut nici un creier feminin speculativ notabil. Am avut profesoare de filosofie inteligente, exegete, autoare de manuale, scriitoare mari, savanţi etc.Dar asta este altceva.

 

        Cu toate acestea, dacă spui  un astfel de  lucru urmaşelor Evei, le devii pe loc duşman de moarte, când de fapt ar trebui să se bucure  de faptul că le-a ferit Dumnezeu  de  supliciul interogativ. Această inaccesibilitate creatoare în zona speculaţiei filosofice nu o  plasează nicidecum într-o inferioritate faţă de bărbat, ci dimpotrivă o face  împărăteasă a fiinţei, genitoare de viaţă. Bărbatul scrie cărţi, iar ea este un laborator ontologic.Naşte fiinţa, este direct copărtaşă Creatorului, naturii, ceea ce este infinit  mai mult decât cugetarea.

 Actul  reflecţiei filosofice pe chestiunile ultime presupune timp, nesomn, crampe mentale,  stres, incertitudini, dureri sufleteşti, angoase, nefericire etc. Cum ar putea o astfel de fiinţă delicată, însărcinată să facă faţă acestui travaliu cognitiv, când  de fapt ea trebuie să perpetueze  specia, să procreeze, să   aducă pe lume pui de om.

 Să nu mai vorbim de faptul că hipergândirea  poate defeminiza, masculiniza. Cum să  o pui pe femeie   să vorbească despre mecanismul henologic la Platon, despre cearta universalelor, despre Idealul raţiunii pure la Kant, despre torsiunea feţelor şi contrafeţelor Spiritului absolut, despre analitica Dasein-ului, despre sinele transcendental sau despre ontologia infinitului?  Cum să o vezi crispată, îngândurată, nedumerită, taciturnă, anxioasă când ea  trebuie să insufle optimism odraselor, să-şi mângâie soţul  să fie o sursă de iubire, de graţie, de bunătate şi de echilibru?

 Care sunt cei mai profunzi filosofi ai lumii? Dacă  Vasile Chira ar face o  Academie a filosofilor, pe cine ar pune vice-preşedinte? Ce ascunde, în ce crede, cui şi cum se roagă iubitorul de înţelepciune ?Cum iubeşte  şi trăieşte filosoful?La aceste întrebări şi la multe altele voi încerca să răspund în studiul de faţă.

Cuprins:

1.Introducere

2. Calităţile filosofului

 3.Auzul  muzical şi auzul filosofic

 4.Contrapunctul filosofic

 5.Auzul filosofic şi muzica sferelor

6.Auzul filosofic nativ

7. Filosoful afon

8. Poate fi cultivat auzul filosofic?

 9.A gândi în game minore

10. Ce aude filosoful?

11.Spiritul speculativ

 12.Diezii şi bemolii speculaţiei filosofice

13. Legile armoniei filosofice

 14.Tenorii filosofiei

15.Filosofii başi pedală

16.Corul filosofilor

 17.Filosofie şi muzicosofie

18. Filosofia muzicii şi muzica filosofiei

19.Muzicoterapie şi sofoterapie

20.Filosofia ca mod de a fi

21.Michel Foucault şi “estetica existenţei”

 22.A fi şi a gândi

 23.Ce este gândirea?

24.Gândirea filosofică

25.Gândirea gândirii

26.Metafilosofia

27. Hipereflecţia

28. Filosofia şi suspendarea judecăţii(epoche)

29.Geniile şi suprageniile filosofiei

30.Tipuri de filosof

31.Filosoful exeget

32.Filosoful liric

33.Filosoful teist

34.Filosoful deist

35.Filosoful ateu

36.Filosoful agnostic

37.Filosoful udemiolog

38.Filosoful fenomenolog

 39.Filosoful catafatic

40.Filosoful apofatic

41.Filosoful nihilist

42.Filosoful maieutic

43.Filosoful pragmatist

44.Filosoful  metafizic

45.Filosoful existenţial

46.Filosoful existenţialist

47.Filosoful analitic

48.Filosoful sceptic

49.Filsoful prometeic

50.Filosoful faustic

51.Filosoful umanist

52.Filosoful idealist

53. Filosoful postmodern

 54.Ontologiile gri

55. Filosofie în frizerie

56.Filosoful transumanist

57.Filosoful corect politic

58.Filosoful neomarxist

59.Filosoful transdisciplinar

 60.Filosofie şi transliteratură

61.Filosoful scriitor

62. Filosofie şi ontoliteratură

63.Filosoful profesor

64.Filosoful de cafenea

65. Filosoful traducător de opere clasice

 66.Filosoful fără operă

67.Contabilul de idei filosofice

68. Rapsodismul  filosofic

69. Filosoful ca maestru

70.Filosofia ca exerciţiu ataraxic

71.Ontofilosofia

72.Filosofia si politica

73.Filosofia ca oralitate

74.Patologiile spiritului filosofic

75.Hiporeflecţia

76.Noetopenia

78.Angoasa existenţială

 79.Greaţa şi curajul de a fi

80.Filosofie şi nebunie

81. Filosofie şi suicid

 82.Adicţiile filosofilor

83.Atipiile comportamentale ale filosofilor  sau despre cum te apasă Dumnezeu atunci când îţi pune mâna în cap

84.Filosofie şi solitudine

85.Filosofie şi sociopatie

 86.De ce nu dormea niciodată Schopenhauer  la etajul unei clădiri?

87.Nevrozele, fobiile, obsesile, compulsile  şi bipolarităţile marilor  filosofi

88.Diagnoza nicasiană a spiritului(todetita, catholita, horetita, atodetia, acatholia, ahoretia)

89.Filosofii şi sexualitatea

90. Nae Ionescu sau filosoful playboy

 91.De ce mergea Cioran la bordel cu “Critica raţiunii pure”  în buzunar ?

92. Camil Petrescu sau despre “predarea”  filosofiei în împrejurări erotice

93.Filosofie şi căsnicie

94. Soţia fotbalistului şi soţia  filosofului

 95.De ce au avut filosofii mai multe soţii

96.De ce nu este posibil un Platon cu rochie sau un Hegel cu sutien?

97. Despre gena masculină a Hypatiei

98. Conştiinţa tragică

 99.Neliniştea metafizică

 100.Despre cărbunii încinşi pe care îi pune filosoful în palmele semenilor

 101.A putea sau a nu putea sta în proximitatea spiritului

 102.Mântuirea  prin filosofie

103.Filosofie şi asceză

 104.Calendarul filosofilor

105. Postul gândirii

106.Botezul filosofului

107.Naşterea din mirare, din întrebare şi din gând

108. Misterul sfintei  pătrimi speculative:Platon, Aristotel, Kant  şi Hegel

 110.A filosofa în compania câinilor

111.Immanuel Kant, filosoful care a dus de mână raţiunea la medic

112.A intui  gândurile Divinităţii

113.G.W.F.  Hegel, secretarul lui Dumnezeu

104. Brăţara lui Schopenhauer

115.Judecata  din urmă a filosofilor

116.Adevăr şi adevăruri

117.Sens şi subsensuri

118.Nāgārjuna şi nihilismul  absolut

119.Filosoful şi divinitatea

120.Filosofia ca  exerciţiu spiritual

121. Filosofie şi mistică

122.Filosoful şi unio mystica

123. Dumnezeu ca ipoteză

124.Dumnezeu ca  ens realissimum

125.Convertirea la filosofie

126.Filosofie şi asceză

127.Metanoia filosofică

128.O audienţă a filosofului la Cabinetul Transcendeţei

 129.Filosofia ca ars vivendi

130.Filosofia ca ars amandi

131.Filosofia ca ars moriendi

132.Filosofie si politică

133.Riscul filosofiei

134.Marx şi globalismul neomarxist

 135.Nietzsche şi fascismul

136.Progresismul neomarxist si ocultarea filosofiei

137. Filosofia aplicată

138.Consilierea existenţială

139. Sofoterapia

140. Managementul filosofic al  suferinţei

141. Declinul filosofiei

142.Filosoful şi moartea

143. Filosoful sau omul care veghează când se odihneşte Dumnezeu

Lector univ.Dr. Vasile Chira

scriitor, filosof  şi teolog