LA MULȚI ANI, MIHAI EMINESCU !

Astăzi, 15 ianuarie 2016, se împlinesc 166 de ani de la naşterea poetului naţional, Mihai Eminescu. La ce e importantă aşa o dată când infinitul nu cunoaşte timp, nici locuri…

 

Într-o lume relativă
Ce-a făcut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut
Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi

Fără el oricare lucru
Şi-ar urma cărarea sa
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea
Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic
Dacă n-ar fi Eminescu
Viaţa nu ne-ar fi nimic

El Moldovei îi e fiul
Şi Munteniei nepot
L-a-nfiat întreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt

Versurile îi aparţin lui Adrian Păunescu.

…şi totuşi a trăit doar 39 de ani…