INVIT PE SENATORUL DOBRA, PE CARE NU L-AM VĂZUT LA NICIO ACTIVITATE CULTURALĂ, SĂ VINĂ SĂ VADĂ BUGETUL INSTITUȚIEI, CARE E PUBLIC

În urma discuţiilor din ultima perioadă, directorul Centrului Cultural Municipal, dr. Dorel Cosma, ne declară că bugetul alocat folclorului are o pondere de 12%, ocupând locul IV în prioritatea activităţilor instituţiei, având doar cu trei procente mai mult decât activităţile dedicate minorităţilor, care au 9%. Repartizat pe domenii de activitate, cea mai mare parte a bugetului – 38% merge spre divertisment, spectacole complexe, rock, folk, dans modern, medieval (Ziua Îndrăgostiţilor, Ziua Tineretului, Festivalul Rock, Zilele municipiului Bistriţa, spectacole pentru vârstnici, pentru evenimentele istorice - gen 1 Decembrie). Pe locul II se situează muzica cultă, cu 24% din buget (concertul de Bobotează, de Paşti, Festivalul Bartolomeu Anania, concerte la Sinagogă, la Biserica Evanghelică). Teatrul, literatura şi expoziţiile ocupă 17% din buget, aici fiind inclusă stagiunea permanentă în colaborare cu teatrele din ţară, expoziţiile de la Casa cu Lei, Ziua Culturii, lansări de carte etc. Folclorul se află pe locul IV, cu 12%, aici fiind inclus atât bugetul pentru „Nunta Zamfirei”, cât şi festivalul „Rădăcinile eternităţii”, care timp de o lună adună pe Pietonal, colindători din toată ţara, dar şi Festivalul „Pană de păun”, coordonat de artistul Alexandru Pugna (evenimente cu rezonanţă naţională şi internaţională, cu un buget destul de mic). Pe locul V, cu 9%, se află minorităţile (Ostermarkt, Maialul maghiari, Festivalul ţiganilor, Oktoberfest, Pfingfest) De menţionat, de asemenea, faptul că o mare parte din bugetul centrului Cultural Municipal merge mai departe spre activităţile organizate de Societatea de Concerte (Gavril Ţărmure), Uniunea Artiştilor Plastici (Mircea Oliv), Festivalul „Sigismund Toduţă” (Liceul de Muzică, Claudiu Şular), Bistriţa Medievală (Florin Săsărman), „Mărul de Aur” (Alexandru Câţcăuan), Societatea filatelică (Mircea Calo), dar şi spre premiile municipiului Bistriţa.
„Invit pe toţi cei care vorbesc despre bugetul Centrului Cultural Municipal să ne treacă pragul pentru că sumele alocate fiecărei manifestări sunt puse la dispoziţia oricui doreşte. De când sunt senatori, unii bistriţeni vorbesc doar să sune, în necunoştinţă de cauză, însă nu i-am văzut niciodată la o acţiune culturală derulată în oraşul nostru. Îi aştept să vină, să purtăm o discuţie concretă, nu să vorbim despre lucruri pe care nu le stăpânim. Cultura urbană ocupă, prin bugetul alocat de instituţia noastră, un loc onorant, cu 62% din resursele financiare, în timp ce folclorul are 12%. Dar unii, precum senatorul Dobra, preocupaţi prea mult de soarta oraşului, vorbesc doar ca să se afle în treabă, necunoscând situaţia reală”, a declarat directorul Dorel Cosma.

SURSA: RĂSUNETUL