IMPRESII DUPĂ FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE ONLINE!

Festivalul Internațional de Poezie online, organizat de prietenii noștri bistrițeni a fost pentru mine, unul al fericitelor paradoxuri: în condițiile izolării pandemice, iată că am avut privilegiul să mă întâlnesc cu poeți din întreaga lume, lucru care probabil în condiții normale, poate nu s-ar fi întâmplat.  

Apoi a urmat revelația dată de conștiința că prin cuvânt nu putem doar să ne exprimăm și să comunicăm, ci în vremuri grele, cuvântul îmbrăcat în straiele de sărbătoare ale poeziei își poate dovedi forța taumaturgică. Mulțumesc celor din Bistrița, pentru privilegiul acordat de a mă arăta lumii printr-o fereastră, ca într-o oglindă mirabilă și admirabilă.

Felician Pop,

   Satu Mare