IMAGINI CU MARELE SCRIITOR LIVIU REBREANU LA GALERIILE ”CASA CU LEI”

Cea de a doua zi a Festivalului Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu” a debutat, astăzi, pe Radio „Bistriţa Culturală”, cu difuzarea cronicii piesei „Apostolii” de Liviu Rebreanu, din arhiva Teatrului Radiofonic.

Începând cu ora 11:00, tot în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”,  la Galeriile de Artă „Casa cu Lei”, a fost inaugurată o expoziţie - o evocare în imagini a marelui scriitor Liviu Rebreanu - al cărei cuvânt de deschidere a fost rostit de directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, Prof.Dr. Dorel Cosma, care s-a referit la actualitatea lui Rebreanu în ceea ce înseamnă asemănarea conjuncturii politice cu cea din opera rebreniană, în care ţăranul român era oprimat de autorităţile maghiare.

În continuare, Lucian Dobârtă,  referent al Centrului Cultural Municipal, și realizator al expoziției , a prezentat imaginile  panotate, cu și despre marele Rebreanu.  Jurnalistul Ion Lazăr, nepot al lui „Ion al Glanetaşului şi al Anei”, a vorbit despre hora din filmul cu acelaşi nume, în care Rodovica, modelul scriitorului, nu ar fi vrut să intre.

La expoziție a fost prezent şi scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu din Alba Iulia, scriitor și prieten apropiat al regizorului Mircea Mureșan - regizor al celebrului film ”Ion - Blestemul pământului, blestemul iubirii” - care a apreciat expoziţia în următorii termeni: „M-aţi făcut să retrăiesc un Rebreanu viu, care-şi caută eroii. Niciunul dintre scriitorii noştri nu a ajuns să-l egaleze. Rebreanu rămâne emblema prozei româneşti”.