Aceasta deoarece Compania Naţională Poşta Română a anunțat că a ajuns la un acord cu sindicatul pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă, astfel că greva a ajuns la final. Angajații vor primi o creștere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranșe, de la 1 iunie și de la 1 septembrie.
Compania Națională “Poșta Română” a anunțat măsurile asumate împreună cu liderii de sindicat ai SLPR în urma negocierilor. Astfel, angajații Companiei Naționale “Poșta Română” vor beneficia de o majorare salarială în două etape:
creșterea salariului minim în Compania Națională “Poșta Română” la 3.700 lei brut, începând cu 1 iulie 2024;
o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), în medie, începând cu 1 septembrie 2024.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat:
După zeci de ore de negocieri, s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ și Compania Naţională Poşta Română, un Contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile. A fost semnat astăzi, după îndelungi negocieri și discuţii.
Numărul salariaților aflați în grevă a reprezentat 20% din salariații Companiei. Toți angajații care au luat parte la conflictul colectiv de muncă și-au reluat atribuțiile de serviciu.