FILATELIA BISTRIȚEANĂ

La Hotel Decebal din Bistriţa a avut loc Masa de Palmares pentru câştigătorii ediţiei din acest an ai Concursului de Filatelie, desfăşurat la Bistriţa, cu tema "140 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României". Societatea Filatelică "Virtus Romana Rediviva", preşedinte Mircea Calu, a avut oaspeţi din ţară, printre care şi Mihai Semenov, preşedinte al Maximafiliei din România.
Din partea Palatului Culturii Bistriţa a participat, reprezentând instituţia organizatoare, profesor Elena M. Cîmpan, care a transmis mesajul managerului Dorel Cosma, aflat zilele acestea la Palatul Parlamentului din Bucureşti, şi care a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 Mai, despre frumuseţea filateliei, ca pasiune, cu nostalgia clasoarelor de altădată, şi i-a felicitat pe premianţi pentru rezultatele obţinute, materializate în premii, constând în diplome, medalii, insigne.
Manifestările prilejuite de acest eveniment continuă în Năsăud, la Muzeul Grăniceresc, şi din nou la Bistriţa, la Arhivele Statului, unde vor avea loc expoziţii şi prezentări de mărci rare.
ELENA M. CÎMPAN