Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat, prin Palatul Copiilor, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de Folclor „La porţile dorului”. Pe scena din centrul Bistriţei au evoluat formaţii de dansuri, solişti vocali şi solişti instrumentişti de pe raza întregului judeţ, aducând frumuseţea tradiţiilor noastre prin intermediul elevilor.
Juriul, din care au făcut parte prof. Ioan Lazăr, coregraful Vasile Berci şi Menuţ Maximinian, a punctat originalitatea repertoriului şi al interpretării, autenticitatea costumelor populare, acurateţea interpretării, originalitatea textului, coregrafia, precum şi execuţia.
Manifestarea, coordonată de prof. Teodor Puşcaş, a trezit şi interesul turiştilor care treceau prin centrul oraşului, pozând nu doar copiii în costume populare, ci ascultând şi cântecele şi admirând şi dansurile noastre. Iniţiativa este lăudabilă, mai ales că este singura care promovează, la nivel judeţean, printr-un amplu proiect, folclorul nostru.
Traian Săsărman