Sunt zile de vacanță, atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru turiștii veniți din diferite colțuri ale țării sau ale lumii, chiar, să vadă ce-i de văzut. Printre obiectivele înscrise în programul de vizitare a unui oraș, pe lângă muzee, galerii, parcuri, grădini, se află și statuile, amplasate, de obicei, în aer liber. Și cum plimbările de vară se desfășoară în lungși-n lat, e bucurie când iese în cale o statuie. Ca o oază. Loc de popas și de aduceri aminte. La un simplu inventar, amgăsit în Bistrița 16 statui, ce reprezintă personalități, fără a pune la socoteală monumente, opere sculpturale, metafore în piatră, bronz, care, șiele, se bucură, din plin, de privirile trecătorilor. Dacă mai sunt și altele și le-am scăpat din vedere, lista rămâne deschisă. Toate statuile reprezintă bărbați. Prima condiție a canonului, după taxologia lui Harold Bloom, este îndeplinită. Cu o singură excepție, și sculptorii sunt tot bărbați. Dar, să le luăm pe rând și să le numărăm, ca-n Caragiale: Petru Rareș ( în Piața Petru Rareș ), autor, Mircea Mocanu, Al. I. Cuza ( în față la Biserica de la Coroana ), autor, Mircea Mocanu, Avram Iancu ( la Lamă ) și Georg Fischer ( la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” ), același Mircea Mocanu, Liviu Rebreanu de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” aparține lui Romulus Ladea, Mihai Eminescu, din parcul din fața magazinului Winmarkt, este opera lui Ion Irimescu, Al. Vaida Voevod, de la Policlinică, artist, Larion Voinea, Iuliu Hossu, din fața Bisericii greco-catolice de la Winmarkt, sculptor, Simion Moldovan, la Biblioteca Județeană, bustul Ioan Alexandru, din grădina cu același nume, este al lui Vasile Gorduz, iar George Coșbuc de la Biblioteca Județeană aparține lui G. Pîrvan, celălalt Coșbuc, din parc, este opera lui Alfred Kovalski, statuia lui Andrei Mureșanu, de lângă Biserica Evanghelică, este realizată de Corneliu Medrea ( și se pare că este cea mai veche din Bistrița, de la 1938 ), statuile lui Grigore Pletosu și Tudor Jarda sunt realizate de Pavel Jarda, Nicolae Bretan este al artistei Ana Rus Batin ( excepția anunțată ), iar Corneliu Baba, din fața liceului ce-i poartă numele, aparține lui Alexandru Gavrilaș. Nu știu dacă bustul lui Lucian Blaga mai este în fața școlii titulare.
Un șir de oameni așezați pe un soclu, pe deplin meritat. Meritul este și al celor care nu i-au uitat.
Pentru a ajunge și a merita statuie, viața trebuie așezată în slujba unor idealuri, general valabile și durabile. Trecerea printr-un loc, urmele lăsate vor lua înălțimea unei statui. Am auzit de multe ori pe cineva care se autoapreciază, muncind prea mult, că doar nu i se ridică statuie sau că locul din fața clădirii e liber, cu trimitere tot la amplasarea proprie. Lucrurile nu sunt atât de la îndemână, deoarece e nevoie de un timp al sedimentărilor, al recunoașterii și al neuitării.
Statuile unor valori sunt de necontestat. Acestea provin de obicei din rândurile scriitorilor, gânditorilor, întemeietorilor de școli, de gândire… Altfel stau lucrurile cu statuile ce-i reprezintă pe unii ideologi, care, odată cu schimbarea ideologiei, riscăsă fie dărâmate, în stil industrial.
Soarta statuilor merge paralel cu cea a omenirii. E vorba de amplasarea lor, de admirația lor. Cât a fost pandemia și oamenii stăteau mai mult în case, pe străzi se vedeau statuile. Era gol și se vedeau mai bine. Cât sunt de rare. Când orașul e aglomerat, din cauza oamenilor, nu se mai văd statuile.
Bistrița este poartă, este loc cu pasaje, este oraș al Imnului Național, dar poate fi și un oraș al statuilor, dacă acestea sunt puse în lumină pe măsura condițiilor îndeplinite și care le-au făcut să prindă viață. Viață de statuie.
ELENA M. CÎMPAN