Aș dori să cred că există un program de țară și în domeniul literaturii române.
Nu știu cum arată, dar mi-l închipui cu fața îndreptată către lume, ca să fie vizibil, cunoscut și recunoscut.
În primul rând, trebuie să fie unitar. Și să reprezinte cu adevărat țara. În al doilea rând, să fie contemporan, pentru a se înscrie în marea orchestra a lumii. Și să fie de valoare, pentru că literatura română a constituit dintotdeauna o valoare, și atunci când n-a trecut granița.
Pentru a merge alături de literatura lumii, literatura română trebuie pregătită. Nu este vorba de participări individuale, ci de marea și inegalabila literatură română.
Înainte de toate, ea trebuie formată, adică aleasă din mulțime. Înainte de traduceri, care sunt necesare pentru cunoaștere și pătrundere în rândul cititorilor, evaluatorilor din alte lumi, mai e nevoie de un Călinescu, Maiorescu, Lovinescu… Aceștia, după un criteriu valoric, estetic, ar avea o misiune grea. Aceea de a stabili adevărata față a literaturii române de azi. Cu adevărat națională.
Premiile internaționale, inclusive Nobel, se acordă pentru reprezentantul unei țări. Și e o bătălie a țărilor. O țară e cu atât mai apreciată cu cât, de-a lungul timpului, are mai mulți laureați. Nu se dau într-un an două sau mai multe premii într-o singură țară, chiar dacă din interior sunt cei mai buni scriitori ai momentului.
Cine realizează acest program de țară? Unitar, așa ca o monedă unitară, de schimb? Câtă literatură română dăm pe câtă literatură germană, franceză, americană? Care să fie paritatea?
ELENA M. CÎMPAN