Preot prof. Nicolae Feier
Motto: ,,Nu ne putem îndoi, din cele spuse de Posidoniu şi de asemenea bizuindu-ne pe întreaga istorie a daco-geţilor, că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie.”
(Strabon: Geografia, VII, 3, 4).
Religia este singura acţiune umană în care, depăşindu-şi propriul sine hrănit de noianul acumulărilor materiale, sufletul omului simte nevoia să iasă din acel ,,sine” şi să caute o lume plină de splendorile luminii sfinte, încât să constate cu viitorii apostoli ai Domnului: ,,Bine ne este nouă aici!”
Religia este singura acţiune umană care creează vehicule eficiente pentru ajungerea la locul de întâlnire a cerului cu pământul din noi, îndumnezeind creaţia şi făcând-o strălucitoare, asemenea celei ieşită din mâna Creatorului.
Religia românilor este singura acţiune care transformă opera lui Dumnezeu, ,,Lumea”, în ,,Lumină”, căci nici un neam nu mai defineşte creaţia divină ca noi. Zic aceasta deoarece strămoşescul ,,lumen” înseamnă ,,lumină”.
Raportat la starea de desăvârşire morală şi duhovnicească a unei persoane, românul foloseşte sentinţa: ,,Omul acesta e lumină”. Sentinţa aceasta nu îl scoate pe om din lume, ci luminează lumea cu dânsul.
Religia românilor are un cod de legi uluitor, care vin din matriarhatul nostru preistoric. Ele sunt diferite de cele Zece porunci ale vechiului Testament iudaic, care sunt ,,patriarhale”. Tatăl dă porunca şi, dacă nu te supui, vine pedeapsa.
În cultura tradiţională românească se află ascuns, ca aurul în străfundurile pământului, un cod de legi materne – matriarhale, pe care toţi le auzim, însă nu le-a sintetizat nimeni, nici nu le-a scris pe table de piatră, ci doar pe tablele inimii.
PORUNCILE MATRIARHATULUI ROMÂNESC:
1. Să ai frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, dragul mamei !
2. Să fii blândă şi bună, draga mamei !
3. Să fii lumină pentru toţi, dragul mamei !
4. Să fii cuminte, draga mamei!
5. Să fii de omenie, dragul mamei!
6. Să nu batjocoreşti pe nimeni şi nici să nu te laşi batjocorită, draga mamei!
7. Să nu uiţi de unde ai plecat dragul mamei!
8. Să nu mă faci de ruşine, draga mamei !
9.Să ţii capul sus, dragul mamei !
10. Pământul ce vi-l lăsăm e sfânt. Aici sunt oasele moşilor noştri. Să-l apăraţi şi să-l lăsaţi moştenire copiilor voştri, din neam în neam, dragii mamei !
În faţa acestor porunci, pe care toţi le-am auzit dar nimeni nu le-a fixat în scris, nu se poate ridica nici o obiecţie.
II. BISERICA ŞI SFÂNTA LITURGHIE
Preot prof. Nicolae Feier
Timp de două milenii Sfânta Liturghie a fost şi rămâne coloana vertebrală care a susţinut verticalitatea duhovnicească a neamului nostru românesc creştin dreptmăritor.
În jurul acestui eveniment sfinţitor se desfăşoară întreaga viaţă a creştinului, de la naştere până dincolo de mormânt, cu credinţa nestrămutată că toate-s ,,Ale Tale, dintru ale Tale” şi că doar Ţie, Doamne, ,,Îţi aducem de toate şi pentru toate”.
Vrem ca această analiză eseistică, nu eshaustivă, să fie socotită de către cititori ca un prinos, dar din darul lui Dumnezeu, şi, de ce nu, ,,anaforaua liturgică” înţeleasă ca ,,ofrandă adusă de noi lui Dumnezeu” să cuprindă în sens larg şi acest smerit efort teologico-istoric.
CORABIA MÂNTUIRII ,,BISERICA”
Potrivit postulatelor inspirate din operele Sfinţilor Părinţi, Biserica este ,,Corabia Mântuirii”.
Ea încarcă în sine şi hrăneşte cu hrană cerească pe toţi cei ce vor să ajungă la limanul cel liniştit, acolo ,,unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”. (Molitfelnic, Slujba înmormântării).
,,Corabia Mântuirii” este în acelaşi timp şi Trupul Tainic al lui Hristos, Cel ce o cârmuieşte şi face să sufle în pânzele sale vântul cald al Duhului Sfânt, purtând-o spre Împărăţia Tatălui Ceresc. Catargul e Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, iar otgoanele care îl susţin sunt Sfintele Taine. Steagul de deasupra catargului e Sfânta Cruce. Ea este în aşa fel înălţată pe catarg, individualizând-o, încât alţi vâslitori spre diferite tărâmuri, precum şi cei din portul de sosire să ştie a cui e Corabia. Preoţii sunt mateloţii, iar busola este Sfânta Evanghelie oglindită în oceanul scrierilor Sfinţilor Părinţi.
Sub formă de Cruce şi de navă s-au construit totdeauna bisericile.
Locul unde stă poporul credincios în biserică se numeşte şi acum ,,navă”, iar turnul e catarg, pe care a fost arborat încă de la început steagul Crucii.
La cârmă, pe Sfântul Altar, stă Hristos Domnul, ,,Pâinea Vieţii, care S-a coborât din cer ca să dea viaţă lumii”. (Ioan 6, 33). Răstignitul, cu braţele întinse aşa încât să cuprindă întregul Univers, ne cheamă zicând: ,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).
De aceea, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, ne îndeamnă la o bună nădejde, împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ,,Încurajaţi-vă, pentru că Dumnezeul căruia îi slujesc eu cu credincioşie, m-a încredinţat că nici un suflet de pe această corabie nu va pieri.” (Fapte 27, 22). (Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei: Spiritualitate creştină... Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pag. 127).
Este cunoscut că nu toate rugăciunile Sfintei Liturghii sunt accesibile tuturor credincioşilor, ci doar cele rostite cu glas înalt, (μeτaphονos - ,,metafonos”). Rugăciunile ,,de taină”, adică cele rostite doar de către preotul slujitor, cuprinse în termenul filologic teologico-filozofic, ,,mystérion” (μυστήριον), având un conţinut teologico-duhovnicesc superlativ, nu sunt auzite de către creştinii neclerici, care au doar posibilitatea de a recepta aceste rugăciuni rezumate în cântări accesibile tuturor. Pe parcursul acestui ,,serial informativ” le vor cunoaşte pe toate.
Cea mai însemnată parte a rugăciunilor rostite în taină se constituie în textul ,,Anaforalei liturgice”.
Termenul anafora (gr. αναφορα), înseamnă ,,ofrandă”, ,,oferire” şi desemnează partea principală a dumnezeieştii Liturghii, rugăciunea euharistică centrală, în timpul căreia, prin invocarea Divinităţii, se sfinţesc darurile de pâine dospită, numită prescură (Termenul ,,prescură” vine de la ,,pros phoron” însemnând ,,purtătoare de pecete.” n.n.) şi de vin, în care se toarnă puţină apă, şi se prefac în mod real în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. (Cf: ,,Anaforale...” dr. P. Pruteanu).
O altă definiţie a ,,Anaforalei” o avem în scandarea liturgică: ,,Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”.
Însă, nu doar de definiţii au nevoie trăitorii întru ortodoxia credinţei, ci şi de detaliile florilegiului evanghelic dezvoltat de către Sfinţii Părinţi, între care la loc de cinste se află Sfântul Vasile cel Mare, care se întrece pe sine în Anaforaua sa liturgică.
Fiind inima ortodoxiei, dumnezeiasca Liturghie este Sfânta Evanghelie mereu actualizată, ,,Evanghelia păcii în evoluţia Bisericii celei vii” (Mitr. Bartolomeu).
