LUMINA DIN NOI
Scopul omului, pe pământ, este de a descoperi lumina din el însuși sau de a găsi lumina care se află la capătul unui drum sinuos prin care orbecăiește poate o viață întreagă. Dacă lumina materială, naturală, vine de la soare, cea spirituală vine de Sursa Supremă a luminii, de la Lumina Lumii. Lumina fiecărui suflet înseamnă comoara ce se ascunde în adâncurile ființei, înseamnă frumusețe, bucurie, înseamnă întoarcerea la origini, la sine și la Dumnezeu.
Suntem din ce în ce mai orbi din punct de vedere spiritual, văzând toate cele din jurul nostru într-un mod diform. Dacă trăim într-un întuneric în care strălucirea ni se pare a veni din zădărnicii, din aparențe, nu vom putea deschide niciodată ochii sufletului. Iar timpul se va scurge fără nicio noimă, fără a descoperi lumina din noi.
Pe măsură ce intrăm în cămara sufletului nostru, ne vom cunoaște pe noi înșine, ceața de pe ochii noștri se va ridica, iar adevărata bucurie va încolți. Doar acolo va izvorî dragostea, adevărul, viața. Părintele prof. Nicolae Feier, în cărțile sale, precum și în cuvintele de învățătură, ne învață că întunericul nu există, doar lumina, el fiind doar o lipsă a luminii. De asemenea, ne spune că nu există nici răul, acesta fiind lipsa binelui. Nici moartea nu există, doar viața, moartea fiind o lipsă a vieții. Deși nu au substanță, ele fiind doar lipsuri, simțim mult mai acut și cu durere răul, moartea....Iar binele, viața și Lumina acesteia, avându-le, nu le prețuim.
Lumina este energia necreată care izvorăște din Ființa Unică, Lumina este Creatorul însuși. Ne bucurăm de lumina soarelui, ne place și ne simțim atrași de lumina și căldura focului. Dar ce bucurie infinită și ce împlinire ne oferă acea Lumină de Sus care ne umple sufletele! Noi, românii, numim „lumea” , „lumină”, pentru că acest cuvânt, „lume”, provine de la termenul „lumen” („lumină”). Așadar, trăim în această lume, trăind în lumină! Dacă vom începe să alungăm întunericul din noi, hrănindu-ne cu lumină și lăsându-ne cuprinși de aceasta, vom începe să simțim pacea și acea împărăție interioară a „Lumii de Sus”.
În prima zi a Creației, Dumnezeu a spus: „Să fie Lumină!” De atunci, energia luminii a alimentat viața pe pământ. Așa cum tot ce este viu pe planeta noastră are nevoie de lumina soarelui să crească și să se dezvolte, omul are o nevoie primordială de lumina iubirii lui Dumnezeu pentru a crește spiritual. Îngerii sunt numiți „făpturi de lumină”, care iubesc oamenii în cel mai curat și înălțător fel și sunt mesagerii dragostei divine. De asemenea, lumina este asociată și cu înțelepciunea, deoarece reprezintă adevărul, puritatea tărâmului spiritual, anulând răul. Oamenii „luminați” din punct de vedere spiritual, sufletesc, își văd sufletul și cer de la Dumnezeu înțelepciune, credință, ce îi va ajuta să străbată cărările vieții cu nădejde. Lumină este și omul, unul pentru celălalt, atâta vreme cât emană bunătate, dragoste, căldură. Dumnezeu, de multe ori, transmite lumina și iubirea Sa față de copilul său prin aproapele său.
Se știe că fotonii din lumină pot distruge întunericul, fiindcă dacă pornești o lanternă într-o cameră întunecată, lumina este vizibilă în acel întuneric, chiar dacă e o cantitate mică (de lumină). Astfel se întâmplă și cu lumina speranței și a credinței, este întotdeauna mai intensă și mult mai puternică decât întunericul deznădejdii.
Lumina
Lucian Blaga
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină! "
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
Prof. Mirela Rus