Tâlcul scrisului după Derek Walcott

 

Despre poezie ca rugăciune:

Niciodată nu am separat poezia de rugăciune. Am crescut cu aceasta credință despre vocația religioasă a poeziei. Ce am descris în O alta viață despre omul ajuns pe coama dealului, omul care vede disoluția dimprejur – este o experiență trăită frecvent de scriitorii tineri. Am simțit si eu dulceața acestei melancolii, sentimentul ca ești muritor, sau uneori te simți nemuritor, recunoștința față de frumusețea pământului, frumusețea vieții din preajma noastră. Toate acestea contribuie la forța scriitorului tânăr iar pe unul vârstnic îl îndeamna la plâns. E vorba doar de lacrimi, nicicum de grimase sau schimonoseli, e un flux energetic care se reproduce natural. Trupul se topește în cele văzute și nevăzute. Acest flux își gaseste sălașul în poet. El poate fi exprimat într-un fel, dar cred că toți continuăm să purtăm în amintirile noastre senzația acelei contopiri. E exteaz,… de fapt e recunoștință.

[Din The Paris Review, interviu cu Edward Hirsch, 1986]