UN POSIBIL TRASEU TURISTIC ŞI DE INFORMARE 

Pe Dealul Demetrei Bistriţei, (numit şi ,,Dealul Târgului” şi ,,Burik”)  începând de la casa lui Blaga s-ar putea marca parte din vechea cetate. Dimensiunile cetăţii antice de pe Burik-ul Dealului Dumitrei sunt remarcabile, fiind asemuite cu cele ale Sarmizegetusei Regia: ,, A fost cea mai mare cetate de acest fel din Transilvania, având 670 de metri lungime și 90 de metri lăţime”, se spune  într-un articol al lui Adrian Linca, din 27 aprilie 2020, din  ,,Bistriţeanul”,  ,,Una dintre cele mai odioase decizii.... Un reper al ruşinii.”

Lucian Blaga vorbea chiar de un turn ale cărui rămăşiţe mai stăteau în vremea sa în picioare, şi s-ar putea căuta de către arheologi autentici alte urme şi, de ce nu, ochiul turistului avid de lucruri spectaculoase să vadă măcar câte o copie a acestor obiecte de mare preţ, care ar poziţiona Bistriţa între locurile de vizitat remarcabile, căci nu este la îndemâna oricui să arate că strămoşii săi aduceau divinităţii jertfe în vase mari de aur cu un mileniu înainte de a se întemeia Roma, cu o jumătate de mileniu înainte de a se scrie primele cărţi ale Bibliei şi înainte de căderea sub ahei a Troiei tracice, fapt care a dus la facerea ,,Măştii funerare a lui Agamemnon”, cea mai valoroasă piesă a muzeului din Atena, pe care mai toţi vizitatorii doresc să o vadă.

Prezenţa aici a  templului în care se aflau asemenea rytoane din aur arată o societate evoluată, credem noi, datorită sării, exploatată la suprafaţă. Ea era comercializată din vremuri imemoriale luând  ,,Drumul sării” de la Sărăţel-Domneşti-Pinticu spre Mureş, unde era încărcată în barje, la Yecu (Brancoveneşti), apoi plutind până la marea şi foarte longeviva bursă de sare a Europei de la Arad, care este atestată arheologic nu doar în epoca bronzului, ci şi a fierului dacic şi în vremea romanilor, a bizantinilor şi a otomanilor.

Romanii şi-au întins stăpânirea până în ,,Dacia Superior”, până aici la noi, în Bistriţa unde au fixat ,,limesul” nordic al imperiului, din cauza sării, aşa cum vom vedea mai jos, sarea fiind uneori la fel de preţioasă ca argintul. Plata soldaţilor era jumătate în denari şi jumătate în sare şi se numea ,,SALARIA”, iar traista din piele de capră în care o primeau, se numea ... ,,SALARISA”, de aici, salariu şi sălăriţă!!! Exploatau şi comercializau şi metalele din munţii vecini Bistriţei, cupru, argint, aur, la Rodna-Anieş, bauxită la Dornişoara din care s-a descoperit prelucrat în zonă un fel de strămoş al aluminului, rezistent la foc etc.

În muzeu ar fi loc pentru bulgări mai de sare şi pentru  piritele de excepţie de la Anieş-Rodna.

Am dobândit promisiunea preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, ca şi a noului nostru primar, Ioan Turc şi a prefectului Bistriţei-Năsăud, Mica Oprea, privind refacerea casei memoriale, oameni cu care şi prin care, alături de bunii mei prieteni, prof. dr. Dorel Cosma, Preşedintele Federaţiilor Mondiale de Cultură şi Folclor, prof. univ. Dr. Mircea Gelu Buta şi, sprijiniţi şi de alţi ostenitori şi donatori, am reuşit să marcăm prin monumente remarcabile paşii tăcuţi ai românilor prin colbul istoriei Bistriţei. Amintim doar Panteonul Bistriţei, Statuia lui Petru Rareş, Palatul Cazinei Române din Bistriţa, Palatul Culturii, Casa cu Lei etc.

Fără rezerve, noi, bistriţenii, ne vom pune în slujba celor ce  vor reconstrui casa memorială şi vor croi şi un traseu turistic de la casa visurilor universului mioritic a lui Blaga, până în locul unde au fost găsite urnele tarabostesilor bazilei proto-daci şi rytonul de aur al Pytiei, preoteasa tracă a zeilor: Apollo, Demetra, Ares şi Dyonisos şi a preoţilor ei, Bisstrii, de la care credem că vine numele Bistriţei, că râul Bistriţa nu curge repede, ca să-şi justifice originea în ,,bâstroe” - slav. Suntem urmaşi ai acelor locuitori în aceste ,,pământuri ale bessilor” - ,,Terra besstes”, sau ,,Bess terra” - ,,Besterza” (pământuri ale bisericii numite după creştinare, ,,iclejii” sau moşii ,,eclesiale”), aflate în jurul templelor, apoi a bisericilor şi a mănăstirilor, unde erau şi chiliile, locuinţele lor subpământene, numite ,,Besser ika” (,,ika” înseamnă ,,casă” în greceşte, deci ,,Casa bessilor”), castă de preoţi străvechi, mari postitori şi pustnici învăţători şi cârmuitori ai poporului, care ,,nu puneau preţ pe viaţa pământească”.(Stavrinos: ,,Vitejiile preapiosului prinţ, Mihai Viteazul”, Bistriţa 1602)

Scriu aceste rânduri de istorie şi mitologie sub o stea norocoasă, căci purtarea de grijă a lui Dumnezeu a făcut ca eu şi familia mea să ne zidim o casă chiar în ,,spaţiul mioritic blagian”, pe strada Lucian Blaga 46, la poalele Dealului Dumitrei (Dellos-ul Demeterrei), iar în  studenţia mea de la Teologia Ortodoxă din Sibiu am stat într-o bancă veche de stejar pe care un student teolog, demult, a scrijelit cu cuţitul, ,,L. B.”. Mitul acelei inscripţii se păstrează şi azi, iar banca este la muzeul alesei şcoli de teologie românească. Mentorul meu în ale istoriei, părintele Academician Mircea Păcurariu, mi-a spus că era banca lui Blaga!

Nădăjduiesc ca măcar un picur din ,,seva aceea străveche”, despre care vorbeşte poetul filozof, şi din care spune că ,,s-a hrănit şi şi-a făcut odihnitor somnul”, o lacrimă curată ca o Bistră (Bistra - izvor peste care se zideau templele lui Apollo şi ale Demetrei. Apa lui era folosită exclusiv la jertfe (F. Compte).), cursă ca dintr-o viţă-de-vie tăiată târziu, să plângă irigând inimile noastre, încât să răsară şi să crească din aceste umile gânduri ale noastre o ,,casă memorială” întru  înveşnicirea la Bistriţa a celui ce nu voia să strivească cu mintea ,,corola de minuni a lumii.

,,DIFERENŢIALELE DIVINE”  ŞI  ,,SPAŢIUL SACRU MIORITIC” BLAGIAN

În altă ordine de idei, făgăduiesc că o să-l aşez cât mai repede pe Lucian Blaga la locul cuvenit în ,,Panteonul Bistriţei”. Aşa cum am mai spus în foileton, Melania Cuc scria în cotidianul ,,Răsunetul”, că: ,,Puțini dintre noi știm că celebra lucrare filozofică, ,,Diferențialele divine”, din cadrul „Trilogiei Cosmologice”... a fost scrisă de Lucian Blaga în splendoarea colinelor bistrițene, într-o casă țărănească, pe care o cumpărase laolaltă cu moșia de câteva jugăre din jur, pometuri roditoare, lanuri de cereale şi fâneţe cu izvoare, în anul 1938”. (Răsunetul, 20 aug. 2018)

 

Puţini ştiu că Lucian Blaga, după periplul său diplomatic european şi-a cumpărat casă ţărănească, cu pridvor foarte larg jur împrejur, cu o livadă mare, foarte aproape de străvechea cetate a Bistriţei, (urbe refăcută mai jos de către saşii colonizaţi aici în sec. al XIII-lea dHr, edificând noua cetate a Bistriţei din pietrele celei vechi, în vremea regelui Matei Corvin, oraş unde locuia şi sora sa) şi că, potrivit propriei mărturisiri, doar vremurile tulburi l-au făcut să intre în veşnicie la Cluj, nu departe de ,,adevăratul său spaţiu mioritic bistriţean”. Cercul scurtei sale treceri prin viaţă se va închide în aceeaşi zi a venirii sale în lume şi în acelaşi loc, la Lancrăm.

BURIK-UL TÂRGULUI NOSSA

 

Casa ţărănească spaţioasă era foarte aproape de străvechea cetate antică a Bistriţei de pe BURICUL DEALULUI DUMITREI în jurul căreia s-au descoperit vestigiile epocii bronzului, VASUL DE AUR AL PYTIEI, mai vechi cu trei secole faţă de URNELE FUNERARE ALE TARABOSTESILOR PROTODACI, toate având firescul loc lângă şi în templul  din ,,Dellos-ul Demetrei”, toponim păstrat până azi, ca ,,Dealul Dumitrei”. Perpetuarea toponimului arată indubitabil continuitate neîntreruptă, ancestrală, a aceleaşi populaţii cu origini indoeuropene străvechi, urmaşii protodacilor agatirşi, românii ardeleni locuitori în ,,Dealurile lui Ares”, numite şi atunci şi acum ,,Ary Dellos” -  Arydeal.

 Dimensiunile cetăţii antice, folosită până în Evul Mediu, de pe Burik-ul Dealului Dumitrei, sunt remarcabile, fiind asemuite cu cele ale Sarmizegetusei Regia: ,, A fost cea mai mare cetate de acest fel din Transilvania, având 670 de metri lungime și 90 de metri lăţime”, se spune  într-un articol al lui Adrian Linca, pe care îl vom cita mai jos, însoţit de fotografii ale urmelor cetăţii. Mii de locuitori se puteau adăposti în ea.

Vrem să lămurim toponimul Burik, unde s-a descoperit ,,ritonul Pytiei”.

La români, un loc central de mare importanţă se numea în vechime, ,,Buricul pământului”. Cu timpul expresia a devenit şi peiorativă, aşa că despre o persoană care se crede mai importantă decât este, se zice că: ,,Se crede Buricul pământului!”

James Harpur, în ,,Atlasul locurilor sacre”, arată foarte clar că toate templele lui Apollo şi ale Demetrei, sora sa, (Demetra, zeiţa pământului şi a agriculturii avea multe nume: Artemisa, Diana, Zâna, Za Agra, Georgia, Terra Mater, Işţar, Astarta, Cebela, Issis, Gebele Isis etc.), temple la care slujeau preoţii tracilor, bessii, împreună cu proorociţa tracă, Pytia, erau zidite pe câte un ,,Buric”.  El defineşte noţiunea, ,,Buric", (James Harpur. Atlasul locurilor sacre...Ed, Aquila, Oradea, 93, p.194-201) ca fiind culmea din care izvora ,,Bistra”, izvor condus prin conducte de bronz până în statuia zeului de unde ieşea prin parte inferioară a ,,Buric” – ului, într-o ,,baie de aramă” (Biblia, I Regi 23-26) în care se spălau jertfele. Înroşită de sângele jertfelor apa sacră era condusă prin două ţevi de bronz în cele două văi, care se numeau Roşua sau Ruşu, sau împreună, Bistra Roşua. Cu această apă astfel ,,sfinţită” se săvârşea ,,botezul taurobolic” administrat neofiţilor, de către preoţii de la templu, numiţi bistrii, sau bissii, bissii sau besstessii, locuitori în jurul templului în ,,Terra besstes” (pământul bessilor) de unde le şi vine numele ,,tarabostesi”.

Izvorul bistrilor cu apă neîncepută  peste care era zidit templul era obligatoriu în cult, ca şi oracolul, statuia zeului şi altarul. (James Harpur. Atlasul locurilor sacre...Ed, Aquila, Oradea, 93, p.194-201). Prin ,,buricul” zeului, condus acolo pe sub pământ printr-o ţeavă de bronz, ieşea ,,izvorul sacru al bessilor, preoţii zeului, conduşi de marea preoteasă, Pytia” (Ploutarh). Firicelul de apă era numit ,,bistra” sau ,,besstrasos” (Ibidem), fiind considerat sfânt, fiindcă trecea prin ,,trupul zeului”,  el fiind  folosit exclusiv la jertfele de primăvară, apoi seca până la serbările de toamnă ale Demeterrei, ale închiderii pământului, toamna, când începea a curge din nou. (F. Compte: Mitologiile lumii. ,,Apollo şi sora sa Cibella-Arthemis”. P. 61)

Scoaterea din funcţia agrară a pământului se numea ,,Demeterra”: ,,Demete” - ,,A demite” - ,,a soate din funcţie”, iar ,,terra” este ,,pămnâtul”, ,,ţărâna”.

În ziua Demetrei, viitorii nobili daci se separau o perioadă total de lume, trăind în pădure la peşteră într-o aspră asceză. ,,În pădure intri băiat şi ieşi bărbat”, zic bătrânii. La sfârşitul lunii a zecea a calendarului dacic, numită decembria, la sărbătoarea indo-europenă ,,A celor zece moşi”, numită ,,Dasa harra” (,,Dasa” - ,,zece” şi ,,hara” - ,,horă” - ,,a hori” şi ,,horincă”) , neofitul deja iniţiat era îmbrăcat în ,,Pânzle albe” – cămaşa şi izmenele albe, iar tarabostesul îl încingea iniţiatic cu pielea lui Pyton, din care a fost scos trupul înveninat al fiarei şi al morţii, şerparul cu trei cozi şi trei catarame cu limbi de reptilă, capetele baurului uicis prin armele ascetice ale lui Apollo, cel de la peşteră - bestera  sau cu  CUREAUA LATĂ.

Locuinţele de iniţiere a pileaţilor erau subpământene (bordeie sau peşteri), din care izvorau ape repezi. Din Dealul Dumitrei trecute prin tupul statuii zeului (zeiţei) curg cele două ape înroşite de sângele jertfelor din ,,Marea baie de aramă” în care erau spălate şi este uluitor cum s-au păstrat numele lor, Ruşu şi Roşua, adică Valea Ruşului (acum Valea Rusului) ce se varsă pe lângă Diana în Bistriţa şi Valea Roşua ce curge prin Dumitra şi Blăjeni şi se varsă tot în Bistriţa unită cu Şieul. Blăjenii arată şi ei un atribut al acelor călugări, ,,blajinii” sau ,,cei blânzi”.

Deci, trăim într-un spaţiu plin de sacralitate antică uitată.

Lucian Blaga a intuit potenţialul acesta mitologic mioritic atemporal, de aceea şi zicea:

 ,,Eu nu strivesc cu mintea mea, corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în flori, în ochi pe buze ori morminte”!

 

Pr. prof. Nicolae Feier