Cornel Udrea: Pentru televiziuni, satul românesc nu există!

Cînd vorbesc televiziunile despre satul românesc ? Cînd se întâmplă vreun accident rutier acolo.

În rest pentru acestea, SATUL ROMÂNESC NU EXISTĂ ! Ce ar fi interesant pentru tele-privitorul de oraș, în fond și el provenit dintr-o așezare cu căscătoarea în fundul grădinii și lampa cu petrol lîngă icoană ?

Este o ignorare totală, mîrșavă și criminală, din mediocritate cinică din suficiență culturală și context politic.

Acolo nu sunt oameni ? Pentru ei toți politologii, economiștii, care calculează suta lui Ciolacu fttă la un Mall, pe mai nimic, nu fac nici calcule, nici nu se interesează de starea lor  de sănătate.

Satul românesc trăiește, sub apăsarea istoriei și a dezvoltării generale, cu priorități urbane, golirea de conținut, topirea familiei tradiționale, dispariția unor îndeletniciri și meșteșuguri, cu oamenii lor cu tot. Tradiția e pervertită, transformată, cel mai adesea în spectacol turistic.

Satul devine interesant cînd dumnealui Charles mai vine să dea la găini și să respire aer curat, de Viscri.

3000 de școli rurale sunt în paragină. Ici-colo, cîte veceu forestier se mută în școală, iar aceasta e prezentată ca un punct electoral în favoarea vreunui primar care mai vrea în scaun, încă o tură.

Domnul Trandafir moare în odaia din spate.

Toate reclamele televiziunilor pentru cine sunt ?

Veșnicia-i cu valiza de lemn la poartă.