O samă de postaci, care a intrat într-o bibliotecă, doar ca să întrebe, într-o disperare coprologică, unde-i căcăstoarea, răspunde prompt și imund, la provocările, deloc dibace ( se aude sunetul bățului vîrît prin gard pînă, hăt !, departe !) sub forma unor campanii de scurtă durată, atunci cînd comenduirea pieții cere activități de deturnare a atenției colective, sociale, însprealtceva.

Păunescu rămîne un poet important al Literaturii române. Da, a fost un zelos funcționar de partid, intrat, multă vreme, în grațiile, mai ales, ale frumoasei Elena din Petrești. Nu a făcut vreun rău major vreunui confrate, așa cum alți scriitori, acum ținuți în memoria colectivă, cu efigii de luptători anticomuniști, au comis-o, cu ajutorul otrepelor din nomenklatură.

Păunescu este omul căruia marii folkiști ai țării trebuie să îi mulțumească, fiindcă i-a așezat, prin Cenaclul " Flacăra", în conștiința colectivă și le-a dat o pită în mînă. Devenirea lor de acolo cură, acolo a prins consistență.

Păunescu a fost, înainte de toate, și de toți, POET. Îl mai atacă, înafara detractorilor din piață o samă de versificatori, pupincuriști ai rimelor împerecheate, zdrobind gramatica limbii române de spinarea Istoriei. Repetabila povară este sarsana pentru măgar, dar cruce pentru copii.

Sunt cei care, cu orice prilej, oriunde se pregătește o poză de grup, aleargă și ei, să fie prinși în chip, ridicîndu-se pe mâinile din spate, să fie văzuți.

" Rugă pentru părinți": chiar și numai această Poesie i-a fost de ajuns, ca recomandare, pentru o audiență la Dumnezeu...