
Ca urmare a parteneriatului Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Sportului, ediția a XIII a Programului de tabere "ARC", are loc la Centrul Cultural "Iustin Sohorca" din Sângeorz - Băi, până în 15 august, în serii consecutive de câte şapte zile.
De la activități de prevenire, ghidate de specialiștii din cadrul instituțiilor din subordinea MAI activități de orientare și construire de adăposturi, realizate de militarii de la UM “General Grigore Bălan”, învățarea de pași de dans tradițional, până la vizitarea locurilor deosebite din județul nostru ( Casa Memorială George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz Băi, Casa Costumului Popular de la Salva, Colibița, Tihuța), dar și ateliere de pictură și lectură, toate îi vor purta pe acești tineri prin specificul locului și vor transforma tabăra într-o experiență inedită.
,,Mă bucur că județul nostru are șansa să fie gazda acestei tabere deosebite și felicit Direcția Județeană de Sport BN, pentru implicare și organizarea de nota 10.
Îmi face deosebită plăcere să fiu alături de specialiști, oameni implicați în educarea tinerei generații și acești copii minunați care au ales să vină în tabăra din județul nostru” a declarat subprefectul Ioan Zegrean.
Raimond Petruț