Într-o atmosferă de sărbătoare (a treia zi de Paşti), Teatrul de vară a fost gazda Concertului Extraordinar de Paşti organizat de Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”.
În prezenţa unui numeros public avizat şi dornic de muzică cultă bună, tânăra dar profesionista orchestră Momentum Orchestra din Bucureşti, venită pentru prima dată la Bistrița, a reușit cu un repertoriu excelent să îi bine dispună pe toţi cei prezenţi. N-au lipsit din program W. A. Mozart – Eine Kleine Nacht Music, Leroi Anderson – Plink Plank Plunk, F. Schubert – Ave Maria – solo vioară, J. Strauss – Marş persan, J. Strauss – Banditen Galop Polka, J. Strauss – Marş egiptean, J. Strauss – Kaiser Walser, J. Strauss – Jokey Polka, L. Anderson – The Typewriter, J. Brahms – Dans ungar nr. 5, J. Strauss – Tritsch – Tratsch Polka, G. Bizet – Carme Suite I – Aragonaise, G. Bizet – Carme Suite I – Toreador.
În deschiderea evenimentului, primarul municipiului Ovidiu Teodor Creţu a transmis publicului prezent că ”A devenit tradiţie la Bistriţa ca în a treia zi de Paşti să oferim un concert de muzică clasică. Îmi doresc să fi avut şi dumneavoastră Paşte fericit, să vă fi petrecut sărbătorile aşa cum este tradiţional, în familie, cu voie bună, înţelegere şi armonie”.
Directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” – prof.dr. Dorel Cosma a subliniat faptul că orchestra din acest an este una tânără, cu un dirijor tânăr, însă totodată profesionistă, formată din reprezentanţi ai unor importante instituţii de cultură la nivel naţional.
A fost o seară de mare vibraţie şi cu multe satisfacţii pentru cei care iubesc muzica adevărată, iar publicul prezent în sală şi-a îmbogăţit sufletul şi inima cu piese muzicale de mare valoare.