COLOCVIILE GEORGE COȘBUC - FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE, EDIȚIA XXX-A, 2014 !

Timp de trei zile, din 7 până în 9 noiembrie, Bistriţa va găzdui o amplă manifestare culturală care reuneşte scriitori şi poeţi de înaltă ţinută din ţară şi din judeţ, sub auspiciile unei ediţii jubiliare, a XXX-a, a Colocviilor „George Coşbuc”.

Evenimentul cultural este organizat de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud și al Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud.

Manifestările au debutat oficial, miercuri 5 noiembrie, la Palatul Administrativ - sala de şedinţe a Consiliului Judeţean - cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei. „Legătura mea cu Coşbuc e de natură emoţională”, a spus, din capul locului, Mitropolitul Andrei Andreicuţ, propunând audienţei poezia „La Paşti” şi un scurt fragment dintr-un articol despre sărbătoarea Crăciunului. „Coşbuc era un creştin şi un mărturisitor”, a adăugat înaltul prelat, citând din Sfânta Scriptură şi menţionând că rolul unor astfel de acţiuni sunt tocmai de a pune în valoare pe „bărbaţii cei vestiţi în neamuri”, aşa cum a fost şi George Coşbuc. La această ediţie, tema simpozionului o reprezintă „Poezie şi sacru”. De altfel, totul porneşte de la o „zicere” al lui George Coşbuc în „Adevărul în artă” (1896): „Popoarele – milioanele de oameni din clasele de jos – n-ar ţinea sute şi mii de ani la o religie, dacă ea n-ar fi poezie, şi cu atât are o religie mai multă poezie cu cât are mai mult adevăr”.

Programul Complet al Festivalului Național de Poezie:

Vineri, 7 Noiembrie 2014 - BISTRIȚA:

  • ORA 9:00 CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

 Jurizarea Concursului Național de Poezie

  • ORA 12:00  LICEUL DE MUZICĂ ”TUDOR JARDA” - SALA FESTIVĂ

Lectură Publică - Răspunde: Prof. Roxana Covaci

  • ORA 16:00 CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

 Colocviul: ”Întoarcerea Lui George Coșbuc” , Moderator: Prof. Andrei Moldovan

Prezintă comunicări: Eugeniu Nistor, Vasile Muste, Vasile Godgea, Gavril Pompei, Olimpiu Nușfelean, Virgil Rațiu și alții

Lansare de carte: Vasile Godgea  ”Propoezițiile din salonul nouă ” și ”La scara blogului”

Recital Lenuța Purja.

SÂMBĂTĂ, 8 NOIEMBRIE 2014 - NĂSĂUD ȘI HORDOU

  • ORA 9:30 Vizitarea Casei Memoriale ”Liviu Rebreanu” din Prislop;
  • Ora 10:30 Vizitarea Muzeului Grăniceresc și a Colegiului Național ”George Coșbuc” din Năsăud
  • 12:30 MUZEUL MEMORIAL ”GEORGE COȘBUC” DIN CĂȘBUC

                Festivitate de premiere a laureaților Concursului Național de Poezie;

            Recital de poezie susținut de laureații concursului și poeții invitați;

            Prezentări de carte;

            Agapă scriitoricească la ”Moara lui Coșbuc”;

                DUMINICĂ, 9 NOIEMBRIE 2014 - BISTRIȚA

  • Încheierea manifestărilor;