CARTEA ÎN CARE SE VEDE O LUME

                      

       ( Despre Ion Dulugeac, ”Persida, de trei ori femeie”,  Editura ”Romhelion”, Mogoșoaia, 2019 )

 

      Lumea de dinainte de 1990, de la care s-au scurs treizeci de ani fatidici, ca-n basme, continuă să-i preocupe, să-i frământe pe scriitorii contemporani, pe prozatori, cu precădere, care găsesc alte și alte surse de inspirație în aduceri aminte, în developări din trecut, cu un sentiment ambiguu de bine și rău, de încredere și îndoială. Dacă sunt proaspete cărțile ce apar sub ochii noștri sau dacă reprezintă ele așa numita ”literatură de sertar” nu vom afla pe deplin și poate că nici nu are o relevanță atât de mare. Important este că, la nivel social, (re)sursele de atunci par nesfârșite în comparație cu bunăstarea de acum.

      Un roman din categoria celor petrecute atunci este și ”Persida, de trei ori femeie”, iar autorul, Ion Dulugeac, un scriitor care-și mai umple stiloul în cerneala comunistă. Scriitor hotărât, tenace, Ion Dulugeac, s-a apucat de literatură, la modul publicării ei, în 2014. Și nu așa, în bătaia incertă a inspirației ce-l vizitează pe un boem, ci în calitate de creator nerăbdător să-și ducă la îndeplinire planurile, visele. Având la dispoziție editură proprie, pusă în slujba operei sale, a pornit direct cu câteva colecții unitare, bine articulate și de proporții remarcabile. Cărțile lui Ion Dulugeac sunt de patru sute, cinci sute de pagini, dense și laborios redactate. Din prima colecție, intitulată ”Vise spulberate”, fac parte romanele ”Bufnița de pluș” ( 2014 ), ”Paradisul decăderii” ( 2015 ), ”Cotul destinului” ( 2016 ), ”Vise spulberate” ( 2016 ), ”Povara condamnării” ( 2017 ). A doua colecție, purtând titlul ”A fost odată la... Jilava”, cuprinde romanele ”Carantină în iad” ( 2017 ), ”Două țigări și-o cafea” ( 2018 ), și ”O vară printre interlopi” ( 2019 ). ”Persida, de trei ori femeie”, romanul adus în discuție și prezentare, aici și acum, este primul din colecția ”Femeile din viața noastră”. Nu știm câte romane vor urma în prezenta colecție, sau câte alte colecții așteaptă lumina tiparului, dar la felul cum scrie Ion Dulugeac ( cel puțin un roman pe an ), credem că proza românească se va îmbogăți frumos.

      Motto al cărții stă un fragment din Henry Miller: ”Există trei lucruri pe care poți să le faci pentru o femeie: poți să o iubești, să suferi pentru ea sau... să o transformi în literatură.” Cea din urmă opțiune pare să fie cea mai apropiată de adevăr, deoarece personajul feminin, despre care este cartea, devine personaj literar. Romanul debutează cu descrierea unei dimineți, din care ne facem o idee asupra scrisului ce urmează: ”Dimineața părea a fi măreață și prevestea o zi minunată de vară. Cerul era senin și niciun nor nu plutea pe bolta albastră și limpede ca ochii unei fecioare. Cum stelele se mistuiră din zare și cel mai îndrăzneț era Luceafărul vestit al dimineții, care înfrunta semeț valurile de lumină difuză colorată, ici-colo în trandafiriu, prin care ziua inunda  orizontul îndepărtat.” Tot cu o dimineață se și încheie romanul, dar, de data aceasta mult mai încărcată de simboluri, pentru că între cele două dimineți s-au petrecut multe lucruri ce au modificat destine: ”Peisajul părea înlemnit, deși totul începuse să se trezească la primele raza ale astrului, dar totul părea cuprins de liniște, de tăcere, de un fel de înmărmurire solidară cu natura din jur, tabloul dimineții părând că este într-o ancestrală așteptare. Departe, la Răsărit, părea să apară geana de aur și purpură a unui soare dogoritor, care doar în câteva clipe a șters, ca din senin, umbrele de la poalele munților din zare, umbrele vestitului Retezat.” Multe informații despre geografie, despre biologie, citate din jurnale de lectură, conferă cărții o ținută elegantă, fapt ce atestă că autorul este posesorul unui bagaj cultural însemnat. Dar, finalul cărții este un suspans promițător, ce s-ar potrivi unei ecranizări, aspect la care cartea se pretează, prin subiect, prin personaje, prin forța ei narativă, dar și a dialogului: ”Viața tumultoasă și plină de neprevăzut a Persidei, după seara acelei tragedii, întâmplările fericite și nefericite de pe parcursul a încă 33 de ani din viața ei, toate acestea vor fi narate în volumul următor.” Pe care îl așteptăm în 2020, în conformitate cu ritmul lui Ion Dulugeac.

      Cine este Persida? Aflăm despre ea la puțin timp după începutul romanului, când o echipă care se deplasează în Olanda, pentru Jocurile Ecvestre Europene, cu două mașini de cai, cu îngrijitori, având probleme cu o mașină, ajung la Erkheim, lângă Augsburg. Acolo era un mecanic auto, de pe la Reșița, ce locuia de câțiva ani, cu mama și cu bunica lui în Germania. Bunica este Persida Humbold, fostă  Bretan, care de ani buni dorea să-l cunoască pe Jean Mogoșanu, șeful delegației române și bunicul fetei calificate la Concurs. De unde aflăm că Jean Mogoșanu este, de fapt, scriitor: ”Doamna a comandat toate cărțile matale, este moartă după dumneata”, declară martorii la eveniment. Dorind de mult să-l cunoască, Persida, pe lângă intenția de a-l iubi, are și o altă dorință: de a-i furniza personajului devenit narator pe mai departe substanță pentru un roman inspirat de viața ei. Un fel de poveste în poveste se lasă citită pe mai departe. ”- Știi, dragul meu prieten, că viața mea poate fi oricând subiectul unui roman sau ... al unui scenariu de film?” Și subiect de roman devine, pentru că cele 500 de pagini relatează povestea vieții acestei Persida, o bănățeancă încercată de viață. Este vânzătoare, lucrează la Cooperație și evenimentele se desfășoară printre merceologi și lucrători la abator, cu relații, cu mărfuri aduse de la sârbi, cu un specific atât de exact al vieții dinainte de 1990, pentru o parte de țară și pentru o anume categorie socială, cea de mijloc, încât este greu de înțeles acest specific pentru cititorul care nu a trăit atunci. Dar poate că tocmai în acest aspect constă ineditul unui subiect și al unei lumi descrise cu multă pasiune, cu pricepere, cu patimă și cu o bucurie de nestăvilit. Altfel, cum s-ar scrie atâtea pagini din lucruri aparent neînsemnate. ”Perioada aceea din comunism, fiind foarte grea și cu multe restricții, pentru a primi o casă trebuiau trecute unele proceduri draconice, după care, la ceva vreme primeai repartiție și, dacă aveai ceva pile, primeai destul de repede casa.” Bărbații din viața Persidei, Iulian Stamate, măcelarul Lăscărică, Ion Stănescu, se dovedesc a fi cu ghinion, pentru că rămâne singură cu un copil. Astfel, se deslușeșete și titlul romanului, care vorbește despre cifra trei: ”Persidei Bretan nu i-a fost rușine de faptele ei niciodată, fiind o femeie care a luat viața în piept de trei ori, deoarece de trei ori a rămas doar cu o pungă de un leu, cu ceva haine de schimb și mereu a avut tăria să lupte cu îndârjire și curaj ca să poată să treacă acele hopuri dure ale vieții, astfel că se consideră de trei ori femeie...” aluzie, poate,  și la o emisiune de televiziune difuzată de ceva vreme

      Cu toate greutățile înfruntate, Persida este un personaj feminin demn, creat de către narator cu multă înțelegere și cunoaștere a psihologiei feminine. Nu în ultimul rând, se întrevăd sentimente de simpatie față de eroina cărții, care cu siguranță vor continua în următorul volum, despre o altă  etapă din viața Persidei. Persida se numea și fiica Marei, din romanul omonim al lui Ioan Slavici. La fel ca ea, Persida lui Ion Dulugeac este o fire puternică, ce învinge destinul și trece prin viață cu capul sus.

      Uneori, cărțile dau contur unor personaje. Alteori, vorbesc despre un scriitor sau despre o scriitură. În ceea ce-l privește pe Ion Dulugeac, acesta nu umbrește viața personajelor sale cu imaginea proprie, ceea ce înseamnă că le prețuiește în egală măsură cu sine sau cu scrisul său. Pentru un scriitor al zilelor noastre, această generozitate, fără ironie, fără trufie, este un semn de noblețe.

 

ELENA M. CÎMPAN